Membrii Consiliului Fiscal s-au arătat nedumeriți de bugetul de stat pe 2012. Economiștii independenți nu înțeleg de ce avem un buget cu majorări salariale anunțate, dar nefinanțate sau de ce unii pensionari sunt mai egali decât ceilalți și primesc bani în plus. De exemplu, pensiile speciale au crescut în medie cu 30% după recalculare, deși Ministerul Muncii estima că vor scădea.
IONUȚ DUMITRU, președintele Consiliului Fiscal "După recalculare, impactul este de circa 900 de milioane de lei în plus, iar pensia medie crește cu 30 la sută.Noi nu avem nicio explicație pentru această creștere, deși inițial se calculau economii la nivelul bugetului."
Guvernanții au anunțat că salariile și pensiile ar putea crește de la mijlocul anului făra să prevadă, însă niciun leu pentru majorări. Lipsa unei decizii clare s-ar putea lăsa cu încălcarea legislației.
IONUȚ DUMITRU, președintele Consiliului Fiscal "Consiliul Fiscal a atras atenția că se încalcă o serie de prevederi ale legii responsabilității fiscale. În primul rând, discutăm de o limită de cheltuieli de personal care nu poate fi crescută în timpul anului."
Singurele creșteri de venituri îi vizează pe pensionarii speciali, cei din armată, interne și serviciile de informații. Aceste majorari, discriminatorii față de ceilalți pensionari și bugetari, sunt inexplicabile.
Ciprian Ciucu, edilul Capitalei, caută soluții de finanțare pentru a echilibra bugetul Primăriei. Acesta a scris pe pagina sa de Facebook că trebuie să aducă la zi prețul chiriilor pentru "locuințele convenabile" pe care le gestionează Administrația Fondului Imobiliar.
Nicușor Dan a anunțat că va merge la Washington, pentru a participa, săptămâna viitoare, la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, inițiat de președintele american Donald Trump. România va avea statut de observator. “Decizia de a fi prezent...
Rezultatele alegerilor parțiale organizate, duminică, în țară, arată că PSD își menține încă statutul de forță politică, în special în zona rurală. Fostul lider social-democrat, Marcel Ciolacu, a câștigat alegerile pentru funcția de președinte...
Consiliul General al Municipiului București a aprobat, vineri, cu 38 de voturi ”pentru” și opt împotrivă, hotărârea prin care viceprimarul social-democrat Adrian Vigheciu este înlocuit de liberalul Stelian Bujduveanu, pentru a exercita calitatea de înlocuitor...
Protest al sindicaliștilor din cadrul Federația Columna-Scor, cea mai mare organizație sindicală și reprezentativă din Asistența Socială, joi, la sediul Ministerului Finanțelor! Potrivit reprezentanților federației sindicale, la mișcarea de protest...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

