Marfă în valoarea de peste 51.000 de lei a fost descoperită în neregulă, în timpul controalelor făcute, sâmbătă noaptea, în Centrul Vechi al Capitalei, de polițiștii de la Investigarea Fraudelor, împreună cu inspectorii I.T.M. și comisarii Protecției Consumatorilor. În timpul controalelor care au avut ca scop prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a muncii la negru și la gri la societățile comerciale care au ca obiect de activitate "alimentația publică" au fost verificate zece societăți comerciale. Au fost constatate șapte infracțiuni de evaziune fiscală și infracțiuni privind dreptul de autor și drepturile conexe, pentru care au fost întocmite dosare penale, și s-a aplicat, totodată, o sancțiune contravențională în valoare de 20.000 de lei. Polițiștii au indisponibilizat băuturi alcoolice și băuturi răcoritoare în valoare de peste 51.000 de lei, pentru care, administratorii societăților comerciale verificate nu au putut prezenta documente de proveniență, precum și aproximativ 3.000 de lei. Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor, din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Automobil furat din Marea Britanie, depistat de polițiștii de frontieră ieșeni la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca! Potrivit comunicatului transmis de Poliția de Frontieră, luni-seară, la PTF Stânca s-a prezentat un bărbat în vârstă de 32 de ani...
Peste o tonă de pește și zeci de plase de pescuit monofilament și pentru pescuit industrial, descoperite de agenții de la Rutieră, în Teleorman, într-un autoturism cu numere false! Potrivit comunicatului transmis de IPJ Teleorman, ”polițiștii au observat...
Protestul localnicilor din Sânmihaiu Român, județul Timiș, desfășurat în fața casei bunicului băiatului de 13 ani implicat în uciderea lui Mario Berinde, s-a încheiat târziu, în noapte. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional.
Crescătorie ilegală de reptile, descoperită într-o locuință din orașul Ștei, județul Bihor! Comisarii Gărzii de Mediu Bihor și polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și de la Poliția Orașului Ștei au găsit peste 20 de vietăți, care erau...
Șoferul care a provocat un accident sâmbătă, în Timișoara, și a fugit de la locul faptei a fost identificat și prins de polițiști. Conform comunicatului transmis de IPJ Timiș, conducătorul auto, în vârstă de 24 de ani, a fost prins în trafic...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

