Un șofer sucevean a trăit un adevărat coșmar, după ce mașina pe care o conducea a luat foc, în momentul pornirii! Persoanele aflate în preajmă au sărit imediat să stingă flăcările, pentru a preveni producerea unei explozii.
AMBIANȚĂ "Dați-mi un stingător!"
Șoferul, în vârstă de 30 de ani, își făcuse cumpărăturile și s-a urcat în mașină, ca să plece spre casă.
VOX "Când am dat să pornesc, a bubuit. A luat foc, a izbucnit flacara, de sub capotă."
Sosiți de urgență la fața locului, pompierii au reușit să stingă focul, însă mașina a fost complet distrusă. Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit în urma unui scurt-circuit produs la instalația electrică a mașinii.
Două femei și-au pierdut viața în această dimineață, în urma unor incendii izbucnite în locuințele lor din județele Argeș și Olt. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional!
Un incendiu a izbucnit la acoperișul unei case din Petrila, județul Hunedoara. Potrivit autorităților, la sosirea pompierilor din Petroșani, la fața locului se aflau echipe ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Petrila care au acționat pentru a opri extinderea flăcărilor.
Peste o tonă de pește și zeci de plase de pescuit monofilament și pentru pescuit industrial, descoperite de agenții de la Rutieră, în Teleorman, într-un autoturism cu numere false! Potrivit comunicatului transmis de IPJ Teleorman, ”polițiștii au observat...
O autoutilitară și materiale lemnoase aflate în curtea unei proprietăți private au fost cuprinse de flăcări, în localitatea Borș, din județul Bihor. Intervenția pompierilor orădeni a împiedicat extinderea focului la o clădire și la alte două vehicule din apropiere.
Un incendiu violent s-a produs la o locuință din satul Pârteștii de Sus, județul Suceava. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

