Accident grav, azi-noapte, în Capitală! Un șofer care circula cu viteză s-a angajat într-o depășire, dar a pierdut controlul volanului și s-a rasturnat pe linia de tramvai, în zona Pieței Rahova. În timp ce derapa, a acroșat un autoturism parcat regulamentar, după care a ricoșat în gardul de protecție al liniei de tramvai și s-a răsturnat.
VOX "Venea cu viteză de pe partea aceasta, apoi a intrat în acest SUV și a ricoșat acolo. Am sunat imediat la 112 și am văzut că nu iese nimeni și, dintr-o dată, domnul din partea dreaptă a început să se târască. De pe partea cealaltă a venit altcineva și a scos-o pe domnișoară undeva pe brațe. Cred că nu era conștientă."
În mașina răsturnată se aflau două persoane, care au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital. Mașina a fost ridicată de pe linia de tramvai, iar echipele R.A.T.B. au lucrat la remedierea șinelor.
Peste o tonă de pește și zeci de plase de pescuit monofilament și pentru pescuit industrial, descoperite de agenții de la Rutieră, în Teleorman, într-un autoturism cu numere false! Potrivit comunicatului transmis de IPJ Teleorman, ”polițiștii au observat...
Detalii tulburătoare ies la iveală, în cazul accidentului extrem de grav produs, marți, pe centura Lugoj. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Potrivit presei elene, în istoria de familie a lui Dimitris Maronitis...
Accident în Petroșani, județul Hunedoara! Un bărbat aflat la volanul unui autovehicul a pierdut controlul acestuia și a intrat într-un parapet de beton, în sensul giratoriu amenajat la intersecția dintre șoseaua spre Petrila și DN 66.
Coliziune violentă pe DN 25, în județul Galați! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Opt persoane, între care doi minori, au fost rănite, după ce un autoturism a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu o altă mașină...
O șoferiță din județul Suceava a scăpat ca prin minune, după ce s-a răsturnat cu mașina. Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, pe Drumul Național 2K, pe direcția de la Arbore spre Milișăuți. Într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

