Răsturnare de situație în războiul dintre medicii de familie și Casa Națională de Asigurări de Sănătate! Medicii au anunțat că renunță la proteste și vor semna noile contracte cu CNAS, deși nu au primit majorarea cu 30% a bugetului pentru cabinete.
prin telefon: RODICA TĂNĂSESCU, fost președinte A.M.F.P.R. "Considerãm cã a durat prea mult, prea multã nepãsare din partea decidentilor, prea multe jigniri din partea CNAS, prea multã manipulare si santaj din partea CNAS si din respect pentru pacientii nostri, pentru cã noi nu-i considerãm doar plãtitori de asigurãri."
În semn de protest față de acuzele aduse de președintele CNAS medicilor de familie, atât Rodica Tănăsescu, președinta Societății de medicină a familiei, cât și Doina Mihăilă, președintele Patronatului medicilor de familie, au demisionat. Lucian Duță a ținut, însă, să le mulțumească medicilor care au semnat contractele.
LUCIAN DUȚĂ, președinte C.N.A.S. "În primul rând, scuze pacientilor care au avut de suferit, din pãcate, în ultimele douã sãptãmâni. Toate acuzele se adreseazã celor care fraudeazã sistemul si nu acelor medici majoritari care sunt corecti."
Cât despre despăgubirea pacienților care au plătit mai mult pentru medicamente, în ultimele zile, președintele C.N.A.S., Lucian Duță, a precizat că nu știe să existe un cadru juridic prin care aceștia să poată primi banii înapoi.
Încrederea românilor în vaccinuri a revenit puternic în cursul anului 2025, susține președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan. Potrivit conumicatului transmis de CNAS, o analiză comparativă a consumului de vaccinuri...
Mii de sindicaliști din patru confederații sindicale au participat la un protest în Piața Victoriei, împotriva măsurilor de austeritate ale Guvernului. Ei solicită creșterea salariului minim și a pensiilor, respectarea drepturilor legale și contractuale ale salariaților, taxarea echitabilă, oprirea măsurilor de austeritate aplicabile doar populației, precum și protejarea locurilor de muncă și investiții în economie, excluzând, totodată, concedierile.
Peste 1000 de polițiști din penitenciare au protestat, la sediul Ministerului Justiției, acuzând lipsa de transparență, amenințările cu restructurarea și subfinanțarea sistemului. Sindicaliștii cer un buget care să asigure integral cheltuielile de funcționare, salariile și investițiile necesare.
Bagaje de cală pline cu țigări, descoperite de autoritățile de frontieră din Aeroportul Otopeni! Potrivit comunicatului transmis de Poliția de Frontieră, vineri-dimineață, în jurul orei 05:00, o familie formată din trei cetățeni români, cu vârste...
Accident rutier grav într-o localitate din județul Hunedoara! Mașina în care se afla o familie formată din doi adulți și doi copii a ajuns într-un șanț. S-a întâmplat în localitatea Burjuc, unde șoferul, în vârstă de 54 de ani, a pierdut controlul volanului.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

