Exodul medicilor români peste hotare continuă. Târgul de joburi deschis, în acest week-end, la Timișoara a pus la dispoziția celor interesați 5.000 de posturi în clinici din străinătate. Ofertele sunt atractine nu numai din punct de vedere financiar, ci și pentru nivelul ridicat al condițiilor de muncă.
GRZEGORZ CHODKOWSKI organizator "În Germania sau în Marea Britanie, salariul mediu pentru un medic care este la început de carierã este de aproximativ 3.000 de euro pe lunã, un salariu de zece ori mai mare decât în România."
CHECH PETER expozant "Avem foarte multe locuri de muncã, conditii extraordinare, de ultimã generatie, ceea ce aici în România nu se gãseste!"
Medicii cu experiență pot câștiga 8.000, 10.000 sau chiar 15.000 de euro pe lună, ceea ce înseamnă un salariu de 10-15 ori mai mare decât în România. Standurile au fost luate cu asalt de sute de cadre medicale, unele hotărâte să părăsească sistemul sanitar din România, altele doar curioase să afle propunerile expozanților.
VOX: "Încercãm si vedem ce iese! Acasã te poti întoarce oricând!"
VOX: "-E mai bine în strãinãtate decât la noi? -Nu stiu încã, sã vãd ofertele!"
Cei care profesează deja în străinătate spun, însă, că nu este ușor nici acolo.
VOX: "Nu este usor, este foarte greu! Mai ales pentru medicii în vârstã, care au lucrat 20-30 de ani în sistemul acesta, le va fi foarte greu sã se adapteze! Dar cine îsi doreste si este motivat, are toate sansele!"
Ofertanții au venit din Marea Britanie, Irlanda, Germania, Suedia, Danemarca, Franța, Elveția, Belgia, Norvegia și Spania, iar contractele se încheie pe perioadă nedeterminată sau de cel puțin 12 luni.
Șoferul care a provocat un accident sâmbătă, în Timișoara, și a fugit de la locul faptei a fost identificat și prins de polițiști. Conform comunicatului transmis de IPJ Timiș, conducătorul auto, în vârstă de 24 de ani, a fost prins în trafic...
Pregătirile pentru târgurile de Crăciun din București sunt pe ultima sută de metri. Potrivit anunțului transmis de Primăria Capitalei, sâmbătă, la ora 17:00, va fi deschis Târgul de Crăciun București din Piața Constituției, aflat la a 18-a ediție...
Anchetă la Timișoara, după ce un muncitor nepalez a căzut de pe schela unui bloc în construcție și a decedat! Vă avertizăm că urmează informații cu impact emoțional. Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, a căzut, vineri-dimineață...
Reprezentanți de top din industria băuturilor răcoritoare și industria produselor alimentare au fost prezenți la ANUGA 2025, cel mai mare târg mondial al industriei alimentare și băuturilor.
Explozie urmată de incendiu și soldată cu o persoană rănită, joi, într-o casă din Timișoara! Pompierii au fost alertați cu doar câteva minute înainte de ora 11:00. La fața locului au ajuns rapid echipajele din cadrul Inspectoratului pentru...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

