Camion plin cu struguri și migranți, depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu! Polițiștii de frontieră au descoperit în camion 24 de cetățeni irakieni și doi cetățeni sirieni, care intenționau să intre ilegal în România. Potrivit documentelor de însoțire a mărfii, acesta transporta struguri din Grecia pentru România. În urma controlului, polițiștii au descoperit în partea din față a camionului, un loc special amenajat în care erau ascunși migranții. Aceștia nu aveau documente de identitate și au declarat că doi cetățeni bulgari s-au ocupat de amplasarea lor în compartimentul special. Pentru transport, irakienii și sirienii urmau să plătească, în momentul în care ajungeau în România, câte cinci mii de euro fiecare. Banii urmau să fie încasați de un bărbat care s-a ocupat de organizarea transportului. Cetățenii străini au mai declarat că intenționau să tranziteze România, pentru a ajunge, la final, într-un stat din vestul Europei. Călătoria a fost întreruptă, însă, de polițiștii de frontieră și, acum, atât migranții ilegali, cât și traficanții, vor da socoteală în fața legii. Conform protocolului româno-bulga, cetățenii străini au fost preluați de Poliția de Frontieră din țara vecină, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun. Șoferul camionului, un român în vârstă de 62 de ani, a fost reținut și pe numele lui a fost eliberat un mandat de arestare preventivă.
Automobil furat din Marea Britanie, depistat de polițiștii de frontieră ieșeni la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca! Potrivit comunicatului transmis de Poliția de Frontieră, luni-seară, la PTF Stânca s-a prezentat un bărbat în vârstă de 32 de ani...
Peste o tonă de pește și zeci de plase de pescuit monofilament și pentru pescuit industrial, descoperite de agenții de la Rutieră, în Teleorman, într-un autoturism cu numere false! Potrivit comunicatului transmis de IPJ Teleorman, ”polițiștii au observat...
Detalii tulburătoare ies la iveală, în cazul accidentului extrem de grav produs, marți, pe centura Lugoj. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Potrivit presei elene, în istoria de familie a lui Dimitris Maronitis...
Protestul localnicilor din Sânmihaiu Român, județul Timiș, desfășurat în fața casei bunicului băiatului de 13 ani implicat în uciderea lui Mario Berinde, s-a încheiat târziu, în noapte. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional.
Crescătorie ilegală de reptile, descoperită într-o locuință din orașul Ștei, județul Bihor! Comisarii Gărzii de Mediu Bihor și polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și de la Poliția Orașului Ștei au găsit peste 20 de vietăți, care erau...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

