Situație revoltătoare în Carei, județul Satu Mare! Peste patru mii de familii au stat trei zile în beznă și într-un frig cumplit după o pană de curent. Locuitorii Careiului au ajuns în această situație din cauza unei defecțiuni în sistemul de alimentare cu energie electrică. Orașul s-a scufundat în beznă și frig cu doar câteva ore înainte de revelion.
VOX "Ne-am pregătit foarte mult, dar, din păcate, ne-a distrus tot revelionul, așa că n-am putut să facem nimic. Am stat în întuneric, lângă o lumânare, nici n-aveam poftă de mâncare."
VOX "În noaptea de revelion am stat la lumânare, n-am avut ce face! Dacă noi greșim și nu plătim, ei vin și taie una-două curentul și, acum, am stat noaptea de revelion, am stat fără curent acasă."
Cei mai norocoși sunt cei care au sobă pe lemne. Ceilalți, au plecat în pribegie, la rude sau prieteni, altfel riscau să înghețe în case. Edilul orașului Carei spune că problemele din sistemul de alimentare cu energie electrică sunt vechi, știute de ani de zile, dar compania care administrează rețeaua nu ia măsuri eficiente de remediere a acestora.
EUGEN KOVACS, primar, Carei, jud. Satu Mare "Repară într-un loc și crapă mai încolo, e o munca imprevizibilă. Pe ei nu-i interesează că-s cablurile vechi, cineva trebuia să le schimbe."
Echipele de intervenție ale Electrica au spart asfaltul în mai multe locuri, pentru a depista unde anume s-a produs defecțiunea e circuit. Abia după trei zile au reușit să identifice unde era hiba și să remedieze.
Resursele actuale de energie și gaze naturale din producție, depozite și importuri pot acoperi necesarul ridicat de consum din aceste zile geroase, a transmis ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la încheierea ședinței Comandamentului Energetic Național.
În trei unități sanitare din București, încălzirea este asigurată cu aeroterme și aparate de aer condiționat. Este vorba despre Institutul Fundeni, Institutul C.C. Iliescu și Institutul Oncologic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis că a dispus...
46,1% dintre români își exprimă acordul cu afirmația „Războiul declanșat de Rusia în Ucraina reprezintă principala cauză a crizei energetice din Europa", față de 51,5% în noiembrie 2022.
Peste 274.000 de români primesc sprijin pentru facturile de energie din iulie și august! Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a anunțat că a finalizat verificarea primelor cereri pentru tichetele de energie și a efectuat plata pentru 274.541 de beneficiari, în valoare totală de 27.384.900 de lei.
Ministerul Energiei a înaintat către Guvern un memorandum cu cinci măsuri de reformă a pieței de energie pe termen scurt, în conformitate cu contextul european, directivele Comisiei Europene, recomandările Eurelectric, Agenției pentru...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

