Date companie
 
 
 
 

Ministrul Apărării a demisionat în urma scandalului privind plata eșalonată a salariilor militarilor

RSS Știri
 
 
Data publicării : 5 Septembrie 2017
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : militari, salarii, demisia, premier, ministrul, apararii, tutuianu, tudose, esalonat
 

Ministrul Apărării Adrian Țuțuianu și-a da demisia! Asta, după ce premierul Mihai Tudose i-a convocat de urgență la Palatul Victoria, pe ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, și pe cel al Finanțelor, Ionuț Mișa, pentru a le cere explicații legate de comunicatul dat de MApN privind plata eșalonată a salariilor militarilor. Țuțuianu a precizat că premierul i-a reproșat că a greșit în comunicarea cu el, pentru că nu l-a informat cu privire la situație, dar și în comunicarea cu presa. Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale au anunțat, că salariile angajaților se vor plăti eșalonat în această lună, având în vedere că nu s-a făcut rectificarea bugetară. Șeful Executivului a declarat că nu înțelege de ce a fost dată această informație în condițiile în care ”Ministerul Apărării dispune de banii pentru salariile militarilor”. Potrivit MApN, soldele și salariile nete, fără contribuții și impozit, vor fi achitate în data de 15 septembrie, iar banii de chirii, normă de hrană și alte drepturi salariale vor fi acordați ”în jurul datei de 25 septembrie, după rectificarea bugetară”. Astfel, ”în scopul abordării prudențiale a execuției bugetare, în condițiile în care până la această dată nu a fost efectuată rectificarea bugetară pe anul 2017”, Direcția financiar-contabilă a decis că, în data de 15 septembrie, vor fi plătite sumele aferente soldelor și salariilor nete, fără contribuțiile individuale și impozit. La aceeași dată vor fi achitate diurnele în valută cuvenite personalului aflat în misiuni externe.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Ministrul Muncii nu crede în lene și nici în profitori ( 3 Februarie 2026 )

    Ministrul Muncii, Florin Manole, respinge ideea conform căreia beneficiarii de ajutoare sociale refuză să muncească pentru că le dă statul bani. "Atunci când iei un singur exemplu și îl transformi într-o regulă de tipul - X nu vrea să muncească...

  • Măsuri sub presiunea gerului ( 13 Ianuarie 2026 )

    În trei unități sanitare din București, încălzirea este asigurată cu aeroterme și aparate de aer condiționat. Este vorba despre Institutul Fundeni, Institutul C.C. Iliescu și Institutul Oncologic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis că a dispus...

  • Misiune de corectare a nedreptății privind pensiile militarilor ( 30 Decembrie 2025 )

    Noul ministru al Apărării Naționale, Radu Miruță, este preocupat de inegalitățile care marchează pensiile militarilor. El și-a propus să elimine nedreptățile din interiorul sistemului, în care doi oameni care au avut funcții și activitate similare...

  • Premierul moldovean, în vizită oficială la București ( 13 Noiembrie 2025 )

    Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, în vizită oficială în România! Este prima sa vizită externă, de la numirea în fruntea Executivului de la Chișinău. În cursul dimineții, premierul moldovean a fost primit de președintele Nicușor Dan...

  • Militari americani, retrași de la Kogălniceanu ( 29 Octombrie 2025 )

    Militari americani, retrași din România! Informația a fost confirmată în această dimineață de Ministerul Apărării și reluată apoi de ministrul de resort, Ionuț Moșteanu. 

 
 

Informații utile

 

Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

1 USD = 4.2726 RON
0.0073
1 EUR = 4.7627 RON
0.0020
 

Program TV


 

Arhivă video

vezi arhiva video

 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2