Date companie
 
 
 
 

Moarte cumplită, pentru un muncitor din Argeș

RSS Știri
 
 
Data publicării : 9 August 2014
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : ancheta, ITM
 

Anchetă, deschisă de ITM Argeș, în cazul muncitorului care și-a pierdut viața după ce a căzut de la opt metri înălțime, de pe acoperișul unei vile din Bascov. Din primele cercetări, a rezultat că victima, în vârstă de 58 de ani, lucra la negru și primea câteva sute de lei pentru lucrările prestate. 
VOX muncitor "La ce lucrați, la acoperișul casei? Nu, mai aveam de turnat o grindă. (...) N-am fost decât noi doi, eu, șefu' și cu el." 
Ceilalți muncitori au sunat imediat la 112, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat. Acesta nu purta echipament de protecție. 
[2] ION TANISLAV
medic, Ambulanța Argeș
"Pacientul a fost găsit în stop cardiorespirator, cu traumă majoră. Am încercat manevrele de resuscitare pe care le-am efectuat timp de jumătate de oră, fără rezultat." 
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă au descoperit că omul nu mai avea o slujbă stabilă de câțiva ani și lucra pe unde putea. 
[3] CRISTIAN SOARE
șef serviciu, I.T.M. Argeș
"Nu avea forme legale de angajare. (...) Inspectorii de muncă cercetează evenimentul în vederea stabilirii împrejurărilor, a cauzei și a persoanelor răspunzătoare de producerea acestui accident." 
Moartea bărbatului a intrat și în atenția poliției.
Anchetă, deschisă de ITM Argeș, în cazul muncitorului care și-a pierdut viața după ce a căzut de la opt metri înălțime, de pe acoperișul unei vile din Bascov. Din primele cercetări, a rezultat că victima, în vârstă de 58 de ani, lucra la negru și primea câteva sute de lei pentru lucrările prestate. 

VOX muncitor "La ce lucrați, la acoperișul casei? Nu, mai aveam de turnat o grindă. (...) N-am fost decât noi doi, eu, șefu' și cu el." 
Ceilalți muncitori au sunat imediat la 112, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat. Acesta nu purta echipament de protecție. 

ION TANISLAV, medic, Ambulanța Argeș: "Pacientul a fost găsit în stop cardiorespirator, cu traumă majoră. Am încercat manevrele de resuscitare pe care le-am efectuat timp de jumătate de oră, fără rezultat." 

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă au descoperit că omul nu mai avea o slujbă stabilă de câțiva ani și lucra pe unde putea. 

CRISTIAN SOARE, șef serviciu, I.T.M. Argeș: "Nu avea forme legale de angajare. (...) Inspectorii de muncă cercetează evenimentul în vederea stabilirii împrejurărilor, a cauzei și a persoanelor răspunzătoare de producerea acestui accident." 

Moartea bărbatului a intrat și în atenția poliției.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Anchetă extinsă în dosarul exploziei produse în octombrie 2025 ( 23 Ianuarie 2026 )

    Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a anunțat extinderea urmăririi penale în dosarul exploziei produse în octombrie 2025 într-un bloc din Sectorul 5 al Capitalei. 

  • Bătrâni cu scabie, salvați dintr-o casă din Cenad ( 18 Decembrie 2025 )

    11 dintre bătrânii care au fost găsiți cazați în condiții deplorabile într-o casă din Cenad, județul Timiș, au scabie și au fost spitalizați. În urmă cu circa o săptămână, 74 de vârstnici, care, inițial, erau internați într-un azil din Lenauheim, au fost găsiți...

  • Cazul plicurilor suspecte, ”dezamorsat” ( 3 Aprilie 2025 )

    Praful alb-rozaliu din plicurile care au pus pe jar autoritățile nu este periculos. Conform comunicatului transmis de Poliția Capitalei, ”la data de 1 aprilie 2025, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au fost sesizați...

  • Din restaurant, la spital, cu toxiinfecție ( 24 Februarie 2025 )

    Un local din județul Harghita este în vizorul Direcției Sanitare Veterinare, după ce câteva familii au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară, iar angajații restaurantului au aceleași simptome. Potrivit comunicatului transmis...

  • Perchezitii în dosarul conflictului stradal din Urziceni ( 10 Februarie 2025 )

    Val de percheziții domiciliare, în cazul conflictului stradal din Urziceni, județul Ialomița, soldat cu moartea a două persoane! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Polițiștii din patru județe...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2