Date companie
 
 
 
 

Modificare legislativă privind violența domestică

RSS Știri
 
 
Data publicării : 16 Octombrie 2020
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : agresor, victima, cod, penal, violenta, domestica
 

Schimbări importante în Codul Penal, în cazul prevederilor privind actele de violență domestică! Urmărirea penală în aceste cazuri poate fi declanșată din oficiu. Totodată, împăcarea dintre persoana agresoare și persoana agresată nu mai înlătura răspunderea penală a agresorului, potrivit unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaților. Astfel se încearcă să se pună capăt situațiilor în care victimele unor abuzuri domestice erau amenintate sau presate să-și retragă plângerile și să declare că s-au împăcat cu agresorii. Deputatul PNL Adriana Săftoiu, cea care a inițiat proiectul de lege, spune că, în urma acestei modificări, cel care săvârșește violență domestică nu va scăpa de pedeapsă. Cu toate acestea, specialiștii atrag atenția căa poate exista riscul ca victimele violenței domestice să se gândească de două ori înainte de a depune o astfel de plângere, în lipsa posibilității retragerii. Camera Deputațílor este for decizional în acest caz, prin urmare, legea va merge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • O nouă lege privind violența domestică ( 26 Februarie 2026 )

    Inițiativa legislativă a USR, care modifică modul în care sunt gestionate ordinele de protecție și supravegherea agresorilor în cazurile de violență domestică, a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, și merge la promulgare.

  • Ninsori, viscol și blocaje ( 21 Februarie 2026 )

    Codul galben de ninsori și viscol a dat peste cap planurile multor români. Sâmbătă dimineața, peste 100 de persoane au rămas în mașini blocate pe drumuri în toată țara. 

  • Iarnă în toată regula ( 17 Februarie 2026 )

    Meteorologii au emis avertizări de cod portocaliu și galben de ninsori, viscol și polei în jumătate de țară, valabile până miercuri. Stratul de zăpadă va ajunge local până la 50 cm, iar vântul va sufla cu rafale de până la 90 km/h.

  • Cod galben de ger ( 2 Februarie 2026 )

    Ninsori și ger puternic, în România! În mai multe județe și în Capitală s-a depus strat consistent de zăpadă. Circulația se desfășoară în condiții de iarnă pe autostrăzile A1 București - Râmnicu Vâlcea și A2 București - Constanța, iar pe drumurile din 15 județe s-a intervenit cu utilaje de deszăpezire. 

  • Prins în capcana ilegalităților ( 1 Februarie 2026 )

    Peste o tonă de pește și zeci de plase de pescuit monofilament și pentru pescuit industrial, descoperite de agenții de la Rutieră, în Teleorman, într-un autoturism cu numere false! Potrivit comunicatului transmis de IPJ Teleorman, ”polițiștii au observat...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2