Incident grav la Campionatul Național de Rally Cross, desfășurat în comuna Bughea de Sus din județul Argeș! O roată desprinsă de la una dintre mașinile aflate în competiție a lovit doi spectatori. La momentul intervenției echipajelor de salvare, unul dintre răniți, un bărbat de 50 de ani, era în stare critică și a fost necesară aplicarea manevrelor de resuscitare. Conform comunicatului transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, rănitul a fost resuscitat și ambele victime au fost transportate la spital. Imediat după producerea accidentului, competiția a fost oprită și la fața locului au intervenit și polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț. Potrivit comunicatului transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, raliul de la Bughea de Sus este autorizat și se desfășura pe un traseu din afara drumului public. ”Conducătorul autoturismului aflat în concurs, un bărbat de 44 de ani, a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool”, se arată în comunicat. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.
Un accident rutier a avut loc în municipiul Arad! Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad au fost implicate două autoturisme, care s-au lovit violent.
Detalii tulburătoare ies la iveală, în cazul accidentului extrem de grav produs, marți, pe centura Lugoj. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Potrivit presei elene, în istoria de familie a lui Dimitris Maronitis...
Accident în Petroșani, județul Hunedoara! Un bărbat aflat la volanul unui autovehicul a pierdut controlul acestuia și a intrat într-un parapet de beton, în sensul giratoriu amenajat la intersecția dintre șoseaua spre Petrila și DN 66.
Coliziune violentă pe DN 25, în județul Galați! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Opt persoane, între care doi minori, au fost rănite, după ce un autoturism a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu o altă mașină...
O șoferiță din județul Suceava a scăpat ca prin minune, după ce s-a răsturnat cu mașina. Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, pe Drumul Național 2K, pe direcția de la Arbore spre Milișăuți. Într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

