Date companie
 
 
 
 

Muzeul de Istorie Naturală din Iași a intrat în renovare. Elefantul Gaba rămâne în șantier

RSS Știri
 
 
Data publicării : 28 Iunie 2019
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : reabilitare, iasi, renovare, muzeu, istorie, naturala, elefant, gaba
 

Muzeul de Istorie Naturală đin Iași a intrat într-un amplu proces de reabilitare, după șase ani de când a fost închis. Exponatele au fost mutate, cu excepția elefantului indian Gaba, cel mai impresionant obiect din patrimoniul muzeului. Acesta nu a putut fi scos din clădire din cauză că s-ar fi dezmembrat, așa că a rămas în interior, protejat de o cutie imensă de lemn. Gaba, care a murit de frig la marginea orașului, abandonat de angajații unui circ, a fost achiziționat în 1835 de domnitorul Mihail Sturdza, contra sumei de 135 de galbeni. Domnitorul l-a donat muzeului, iar după cinci ani, scheletul și o replică a elefantului au fost expuse în cea mai mare sală a instituției din Iași. Muzeul de Istorie Naturală a fost înființat în 1840, la inițiativa unui grup restrâns de membri ai Societății de Medici și Naturaliști din Iași, în frunte cu Iacob Cihac, Gheorghe Asachi, Mihail Zotta, Constantin Sturdza și Costache Negri. Muzeul, deschis în casa vornicului Costachi Sturdza, de pe ulița Hagioaiei, este primul de acest gen înființat în Principatele Române. În 2013 a fost închis, deoarece, din cauza stării avansate de degradare, putea fi un pericol pentru cei care îi treceau pragul. Titlul de proprietate al clădirii a fost disputat ani de zile în instanță. În final, imobilul a ajuns în patrimoniul municipiului Iași și s-au căutat variante pentru finanțarea reabilitării. Fondurile europene s-au dovedit salvatoare pentru muzeul care adăpostește peste 300.000 de exemplare, cele mai valoroase fiind colecțiile de insecte, moluște, amfibieni, reptile, păsări, minerale și plante. În lucrările care au început în urmă cu câteva zile, se vor investi peste 13,4 milioane de lei. Este vorba de lucrări de consolidare, reabilitare și de reintroducere a clădirii în circuitul muzeal al Iașului.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Final de pelerinaj, la Iași ( 16 Octombrie 2025 )

    Circa 300.000 de credincioși au participat la toate evenimentele și slujbele de la Catedrala Mitropolitană din Iași, în perioada pelerinajului dedicat Sfintei Parascheva. Dintre aceștia, peste 206.000 au trecut pe la racla cu sfintele moaște. 

  • Pelerinaj în avans, la Sf. Parascheva ( 6 Octombrie 2025 )

    Pelerinii au început să sosească încă de duminică la Catedrala Mitropolitană din Iași, pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinajul religios va începe oficial pe 8 octombrie, dar unii credincioși au preferat să ajungă mai devreme...

  • Victimele indolenței ( 5 Octombrie 2025 )

    Peste o sută de oameni au participat la un eveniment organizat de asociațiile Declic și RESET, în Piața Națiunii din fața Universității de Medicină și Farmacie din Iași. Participanții au ținut un moment de reculegere, în memoria copiilor care au murit...

  • Consecințele haosului de la Spitalul de Copii din Iași ( 29 Septembrie 2025 )

    Ședință de urgență, luni, la Spitalul de Copii ”Sf. Maria” din Iași, unde șase copilași au murit după infectarea cu o bacterie! Sâmbătă a murit și al șaptelea copil infectat cu aceeași bacterie, la Spitalului ”Grigore Alexandrescu” din București...

  • Momente care au schimbat istoria ( 21 Aprilie 2025 )

    Președintele interimar Ilie Bolojan a participat la festivitățile organizate la Oradea, la aniversarea a 106 ani de la instaurarea administrației românești. 

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2