Date companie
 
 
 
 

Namaste India, gusturi și culori

RSS Știri
 
 
Data publicării : 21 Iunie 2026
Categorie : Social - economic
 

Festivalul Namaste India a continuat și duminică la Grădina Botanică din București, unde sute de vizitatori au descoperit tradițiile, arta și gastronomia uneia dintre cele mai fascinante culturi ale lumii.

PETRA PINTELEI

„Îmi place foarte mult muzica indiană, îmi place foarte mult cultura sud-indiană, muzica în limba tamil, care este cea mai veche limbă din lume. Îmi place foarte mult cum oamenii au această filozofie de viață prin care reușesc să păstreze compasiunea între ei, pentru că își respectă atât regulile castelor, cât și tradiția strămoșilor, pe care îi respectă și onorează în fiecare zi. Îmi place foarte mult mâncarea, de ce să nu spun, au dulciuri foarte bune, Gulap Jamun, Idli, samosa, sambar, au niște gusturi extraordinare. Și îmi plac oamenii, sunt întodeauna zâmbitori, eu așa îi simt.”

Pe parcursul zilei, publicul a asistat la spectacole de dans indian, concerte de muzică tradițională și demonstrații de arte marțiale. De mare interes s-au bucurat și atelierele interactive, unde participanții au avut ocazia să afle mai multe despre obiceiurile și spiritualitatea indiană.

MARIKA, reprezentant curs yoga și meditație

„Cultura indiană înseamnă multe lucruri. Noi aici în România înțelegem haine, mâncare indiană, dar cultura înseamnă și yoga, adică ce vine din India. Sursa de yoga vine din India. Deci cultura înseamnă și spiritualitatea din India, mâncarea și cum ne comportăm unii cu alții. Noi suntem oameni foarte calzi, cu inimile foarte deschise. Românii, i-am simțit foarte aproape de indieni când e vorba de cultură și de inimă, cum comunică, nu sunt oameni complicați. Noi interacționăm foarte bine cu românii”.

Zona dedicată artizanatului a atras numeroși vizitatori, interesați de bijuterii, îmbrăcăminte tradițională, produse ayurvedice, mirodenii și ceaiuri specifice Indiei. Nici preparatele culinare autentice nu au lipsit, iar aromele exotice au completat atmosfera festivalului.

VALENTIN DINCĂ, bucătar

„Am făcut special aici, la acest festival, și lasooni naan. Este o pâinică indiană, se face cu pătrunjel, cu usturoi și cu unt, este deosebită. Avem și chipsurile indiene, poppadoms. Și să nu uităm și de găluștele din lapte scăzut, cele mai renumite, care se văd în filmele indiene, Gulab Jamun. Îi așteptăm pe toți să vină la festivalul indian să deguste toate preparatele care sunt aromate și cu condimente deosebite, cu arome, cu culori.”

Ediția din acest an are o semnificație aparte, marcând împlinirea a 100 de ani de la vizita în România a poetului și filosofului indian Rabindranath Tagore, una dintre cele mai importante personalități culturale ale secolului trecut. Festivalul este organizat de Centrul Cultural Rabindranath Tagore, sub auspiciile Ambasada Indiei în România.


Namaste India, gusturi și culori

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2