Consultări cu partidele parlamentare la Palatul Cotroceni! Reprezentanții partidelor și ai formațiunilor politice s-au întâlnit cu președintele României, Nicușor Dan, pentru a discuta despre situația economică și viitorul Guvern. Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că își dorește o consultare mai largă în partid cu privire la intrarea sau nu la guvernare a social-democraților.
SORIN GRINDEANU, președinte interimar PSD
„Dacă vom ajunge în acest punct de a agrea programul de guvernare, mă gândesc să facem această consultare mai largă spre baza partidului, adică totuși avem 1800 de primari aproximativ, cei mai mulți consilieri județeni, cei mai mulți parlamentari. E o discuție pe care o vom avea în zilele următoare. Am propus-o luni la Birou Permanent Național și eu și alți colegi de ai mei. Urmează să luăm o decizie, dar cred că e una corectă, de a merge și a consulta și baza partidului în luarea eventuală a acestei decizii”.
Liberalii și-au exprimat disponibilitatea de a participa la guvernare.
ILIE BOLOJAN, președinte interimar al PNL
"Am prezentat analiza Partidului Național Liberal privind această situație. Suntem într-o situație economică complicată, în care avem un deficit bugetar mare, care se apropie de cel de anul trecut, pe care nu-l mai putem duce în această formă o lungă perioadă de timp. Avem o creștere accelerată a datoriei. În acest ritm, urmează ca la începutul anului viitor să depășim o îndatorare mai mare de 60% din PIB. Avem, de asemenea, o absorbție scăzută a fondurilor europene, care ne creează probleme cu privire la susținerea investițiilor care generează dezvoltare. Toate aceste probleme sunt pe fondul gestiunii bugetare din anii trecuți, în care am consumat în general mai mult decât ne-am putut permite. Asta înseamnă că, în afară de a cheltui mult mai mult, avem, din păcate, și o scădere a volumului de investiții străine directe în România, ceea ce încetinește creșterea economică și de asemenea, e nevoie de măsuri pentru a corecta aceste acumulări negative."
Reprezentantul USR, Dominic Fritz, a declarat după consultările cu președintele Nicușor Dan că nu este de acord cu introducerea de noi taxe și impozite în acest moment în timp ce liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că după negocierile de la Cotroceni urmează "discuții aplicate" cu specialiștii formațiunilor politice, probabil începând de joi.
Astăzi sărbătorim 167 de ani de la Unirea Principatelor Române. Procesul Micii Uniri a avut loc la 24 ianuarie 1859, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate – la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. O etapă decisivă pentru istoria noastră, sărbătorită în fiecare an. La festivitățile de la Focșani a fost prezent și președintele Nicușor Dan.
Muzeul Național Cotroceni va fi deschis pentru public, pe 24 ianuarie, când se aniversează 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, înfăptuită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Cu această ocazie, la Muzeul Cotroceni va fi organizată o expoziție...
Președintele Nicușor Dan a publicat joi noapte înregistrarea convorbirii dintre turnul de control din Zurich și pilotul avionului Spartan care l-a adus de la Paris la București.
Președintele Nicușor Dan s-a întors în București, de la Paris, cu o întârziere de 24 de ore, după ce aeronava cu care urma să plece nu a reușit să decoleze din cauza ninsorilor.
Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit cu reprezentanții magistraților la Palatul Cotroceni pentru a discuta despre problemele din justiție.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

