Cod galben de ninsori, ploi, polei și vânt, în București și 27 de județe! Zece județe din sudul și sud-vestul țării vor fi, din această seară, sub avertizare cod galben de precipitații mixte și polei, iar de luni după-amiază până marți seară, avertizarea se va extinde pentru București și alte 17 județe, unde va ninge și se va depune un strat de zăpadă de 10-15 centimetri. Meteorologii precizează că, pe arii restrânse, în regiunile sudice și centrale se mențin condițiile de producere a poleiului. În județele Buzău și Vrancea a nins deja abundent, în noaptea de sâmbătă spre duminică.
AMBIANȚĂ "-Cum e ? A nins mult? - A nins, s-a depus."
Câțiva șoferi amatori de senzații tari s-au adunat în parcarea unui supermarket pentru a face drifturi pe zăpadă.
VOX "- Cum e? Vă distrați? - Frumos, un pic așa, ca de început de iarnă. - Consum de benzină sau nu vă mai gândiți la asta? - Distracția pe primul loc!"
VOX "Pe vremea asta e cel mai frumos cu mașina."
La Băile Tușnad, oamenii s-au trezit cu mașinile acoperite cu un strat gros de gheața, iar străzile luceau ca sticla.
VOX "Când am venit, astăzi, să-mi deschid mașina, e un strat de gheața, vedeți și dumneavoastră, de jumate de centimetru, peste tot. E un strat gros de gheață, nici nu știu cum s-o deschid, dacă se deschide."
VOX "- Cum e carosabilul? - Destul de greu. - Alunecă? - Alunecă, și eu fac drumul ăsta zilnic și, aseară, accidente după accidente, din cauza poleiului."
În condiții de ninsoare și polei, șoferii sunt sfătuiți să își echipeze corespunzător mașinile înainte de a porni la drum, să circule cu viteză redusă, și să respecte semnificația indicatoarelor și recomandările polițiștilor de la Rutieră.
Codul galben de ninsori și viscol a dat peste cap planurile multor români. Sâmbătă dimineața, peste 100 de persoane au rămas în mașini blocate pe drumuri în toată țara.
Meteorologii au emis avertizări de cod portocaliu și galben de ninsori, viscol și polei în jumătate de țară, valabile până miercuri. Stratul de zăpadă va ajunge local până la 50 cm, iar vântul va sufla cu rafale de până la 90 km/h.
Ninsori și ger puternic, în România! În mai multe județe și în Capitală s-a depus strat consistent de zăpadă. Circulația se desfășoară în condiții de iarnă pe autostrăzile A1 București - Râmnicu Vâlcea și A2 București - Constanța, iar pe drumurile din 15 județe s-a intervenit cu utilaje de deszăpezire.
O bătaie într-un bar din Sectorul 4 al Capitalei s-a soldat cu dosar penal și cu plasarea sub control judiciar a combatanților, respectiv patru cetățeni nepalezi. Ei sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În trei unități sanitare din București, încălzirea este asigurată cu aeroterme și aparate de aer condiționat. Este vorba despre Institutul Fundeni, Institutul C.C. Iliescu și Institutul Oncologic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis că a dispus...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

