Proaspătul ministru al Justiției, Robert Cazanciuc, a preluat ștafeta de la premierul Victor Ponta, cel care a deținut portofoliul interimar, și a trecut și testul primei zile în înalta funcție. Robert Cazanciuc a depus jurământul, luni-seară, la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Traian Băsescu. La ceremonie au luat parte președinții celor două Camere ale Parlamentului, Crin Antonescu și Valeriu Zgonea, premierul Victor Ponta, dar și miniștrii din cadrul Cabinetului Ponta și consilierii președintelui Băsescu.
TRAIAN BĂSESCU, președintele României "Domnule ministru, încep prin a vă dori succes! Trebuie să vă spun că prea puține din cele rămase în MCV țin de Ministerul Justiției."
Președintele Traian Băsescu a profitat de prezența miniștrilor, pentru a sublinia necesitatea măsurilor pentru o mai bună absorbție a fondurilor europene.
TRAIAN BĂSESCU, președintele României "Dar cu toate veștile bune aș face observatii. Nevoia de a accelera absorbția fondurilor de la UE, nu ne poate mulțumi doar absorbtia actuală de 13,5%."
La finalul ceremoniei, șeful statului și-a luat rămas bun de la participanți, dar a făcut, sec, și o precizare.
TRAIAN BĂSESCU, președintele României "Mulțumim președintelui Senatului, Camerei și primului-ministru pentru participare. Șampania rămâne ca la Guvernul Boc: n-avem!"
Premierul Victor Ponta l-a desemnat, pe 11 aprilie, pe Robert Cazanciuc în funcția de ministru al Justiției, după ce s-a consultat cu partenerul de coaliție, Crin Antonescu, și cu președintele Traian Băsescu. Propunerea premierului a fost încadrată de președintele Băsescu ca fiind "acceptabilă", iar Antonescu a fost de părere că Victor Ponta a făcut o alegere bună. Noul ministru al Justiției are, potrivit ultimei declarații de avere, un apartament în București, o casă la Chitila și două mașini, dar și un credit bancar în valoare de peste 100.000 de euro.
Muzeul Național Cotroceni va fi deschis pentru public, pe 24 ianuarie, când se aniversează 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, înfăptuită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Cu această ocazie, la Muzeul Cotroceni va fi organizată o expoziție...
În trei unități sanitare din București, încălzirea este asigurată cu aeroterme și aparate de aer condiționat. Este vorba despre Institutul Fundeni, Institutul C.C. Iliescu și Institutul Oncologic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis că a dispus...
Noul ministru al Apărării Naționale, Radu Miruță, este preocupat de inegalitățile care marchează pensiile militarilor. El și-a propus să elimine nedreptățile din interiorul sistemului, în care doi oameni care au avut funcții și activitate similare...
Atitudinea partidelor din actuala coaliție de guvernare, criticată dur de către fostul președinte Traian Băsescu! ”Ce se întâmplă cu partidele astea este comic. Am inventat o nouă instituție, care se numește Coaliția, care coaliție a pus un guvern...
În domeniul ajutoarelor sociale există cazuri de beneficiari care au ajuns să primească bani de la stat prin fraudă. Este declarația ministrului Muncii, Florin Manole, care subliniază că numărul beneficiilor sociale obținute prin fraudă este mare.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

