O bătrână Târgu Jiu a scãpat ca prin minune cu viață, dupã ce a cãzut într-o fântânã de aproape 10 metri adâncime. Femeia, în vârstă de 69 de ani, a stat în apă mai bine de o orã, pânã a auzit-o cineva strigând după ajutor. Ea nu s-a înecat pentru că a reușit să se țină de un furtun care era băgat în puț. Pompierii au scos-o la suprafațã conștientã, deși stãtuse aproape o oră în apã. Bãtrâna a mers în toiul nopții sã scoatã apã din fântânã. S-a sprijinit însã de capacul de deasupra, care era putred. Acesta s-a rupt și ea a căzut câțiva metri în gol.
VOX "Dormeam! M-a trezit baiatul meu: "Mami, măi, te strigă cineva!". Mamaia nu scăpase de tot în fântână și striga de acolo. A rămas agățată de pompa de la fântână."
Rudele au sărit în ajutor, dar nu au reușit să o scoată din fântână, așa că au sunat la 112. Pompierii au ajuns de urgență la fața locului.
STELIAN NEGREA, pompier, I.S.U. Gorj "A necesitat intrarea unui pompier servant în fântână. Persoana era destul de afectată și mai avea puțin și intra în șoc hipotermic."
Bãtrâna a fost preluatã de o ambulanțã, care a transportat-o la spital.
AMBIANȚÃ "- Îți mai e frig mamaie ? - Mi-e frig! - Bine, hai! - Cum se simte? - E bine, stabilă hemodinamic, conștientă."
Bătrână este, acum, în afara oricărui pericol și va petrece Anul Nou acasă.
Explozia unei butelii, produsă într-un bloc din Aleșd, s-a soldat cu rănirea gravă a unei femei și prăbușirea unui balcon. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Pompierii au fost alertați marți-seară, la ora 22:50. La sosire...
Sunt în curs de executare lucrări pentru închiderea puțului de gaze din localitatea Sântimreu, județul Bihor. Conform comunicatului transmis de ISU Bihor, procedurile sunt similare celor aplicate la închiderea unei sonde, iar zona este în continuare restricționată.
Gospodării în flăcări, în localitatea Bocșa din județul Caraș-Severin! Echipajele Detașamentului de Pompieri Reșița și pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bocșa au intervenit, sâmbătă-dimineață, pentru stingerea...
Incendiu cu o victimă, la o pensiune din Gura Humorului! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Pompierii au fost alertați duminică-dimineață, în jurul orei 05:00, că arde mansarda unei unități de alimentație...
Incendiu cu o victimă, în județul Iași! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, a murit, în noaptea de joi spre vineri, după ce locuința sa din Valea Lupului a luat foc, posibil de la o țigară...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

