Un bătrân din comuna dâmboviteanã Bucșani a scãpat cu viatã, dupã ce flãcãrile i-au cuprins locuinta. Pompierii au stins incendiul înainte ca focul sã se extindã si la vecini.
AMBIANȚĂ (pompierii sting incendiul)
Casa bãrbatului de 78 de ani a luat foc, cel mai probabil, de la resoul electric cu care acesta se încãlzea. Vecinii au fost cei care au chemat pompierii si ambulanta.
plt.adj. VASILE PAUNESCU - ISU Dambovita: "Ne-am deplasat cu douã autospeciale. Când am sosit, proprietarul era deja în ambulantã, i se acorda primul ajutor. Am actionat pentru lichidarea incendiului."
Proprietarul casei a ajuns la Spitalul din Târgoviste.
asistenta Ambulanta: "Pacientul e constient, prezintã arsurã de gradul 1 la nivelul fetei."
Bãtrânul, care trãia singur, a rãmas internat la spital sub supraveghere medicalã.
Un incendiu a izbucnit la acoperișul unei case din Petrila, județul Hunedoara. Potrivit autorităților, la sosirea pompierilor din Petroșani, la fața locului se aflau echipe ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Petrila care au acționat pentru a opri extinderea flăcărilor.
O autoutilitară și materiale lemnoase aflate în curtea unei proprietăți private au fost cuprinse de flăcări, în localitatea Borș, din județul Bihor. Intervenția pompierilor orădeni a împiedicat extinderea focului la o clădire și la alte două vehicule din apropiere.
Protestul localnicilor din Sânmihaiu Român, județul Timiș, desfășurat în fața casei bunicului băiatului de 13 ani implicat în uciderea lui Mario Berinde, s-a încheiat târziu, în noapte. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional.
Un incendiu violent s-a produs la o locuință din satul Pârteștii de Sus, județul Suceava. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere.
Casă distrusă de flăcări, în localitatea Șaru Dornei, din județul Suceava! Focul s-a extins rapid pe structura din lemn a casei, iar pompierii militari și civili au intervenit de urgență pentru a împiedica extinderea flăcărilor la construcțiile învecinate și pentru a stinge focul.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

