Date companie
 
 
 
 

O femeie de 35 de ani, din Pitești, a murit călcată de o mașină parcată fără frâna de mână trasă

RSS Știri
 
 
Data publicării : 27 Octombrie 2012
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : sofer, masina, pitesti, femeie, parcul, mana, frana, strivita, trivale
 

Tragedie, la Pitești! O femeie, în vârstă de 35 de ani, a fost strivită de o mașină, al cărei șofer a uitat să tragă frâna de mână în momentul în care a parcat-o. Conducătorul auto imprudent este cercetat pentru ucidere din culpă.

AMBIANȚĂ "Ce ai făcut, nu ai asigurat mașina? Ai tras frâna de mână?"

VOX "Am văzut că e secerată și a trecut mașina! Atât!"

Șoferul de 26 de ani își parcase mașina în pantă, în apropierea Parcului Trivale.

DĂNUȚ DINU, purtător de cuvânt, I.P.J. Argeș "E vorba de neglijența unui conducător auto, care în momentul în care a coborât din autoturism nu și-a asigurat autoturismul, potrivit legii. Adică nu a introdus într-o treaptă de viteză, nu a acționat frâna de ajutor. Femeia traversa și, în acel moment, autoturismul a lovit-o."

Victima a fost preluată de o ambulanță, însă medicii Spitalului de Urgență din Pitești nu au mai putut face altceva decât să constate decesul.

MARIUS PASCU, purtător de cuvânt, S.J.U. Pitești "Din păcate, pacienta a fost adusă decedată, fără niciun semn vital, leziuni traumatice foarte grave, care implicau craniul, toracele, abdomenul și membrele."

Șoferul imprudent este din județul Satu Mare și lucrează la o firmă în Pitești.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Un accident ca un avertisment ( 14 Ianuarie 2026 )

    O șoferiță din județul Suceava a scăpat ca prin minune, după ce s-a răsturnat cu mașina. Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, pe Drumul Național 2K, pe direcția de la Arbore spre Milișăuți. Într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei...

  • Șofer rănit în accident ( 10 Ianuarie 2026 )

    Un șofer a fost rănit, vineri seara, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Național 14, în afara localității Copșa Mică, din județul Sibiu.

  • O vacanță de iarnă perfectă, la Stâna de Vale ( 4 Ianuarie 2026 )

    Dacă, în alte zone montane din țară, ninsorile abundente și viscolul împiedică turiștii să se bucure din plin de frumusețea iernii, în stațiunea bihoreană Stâna de Vale, distracția în aer liber este la ea acasă. Turiștii au luat cu asalt și duminică pârtiile...

  • Distracție pe tărâmul iernii, la Stâna de Vale ( 3 Ianuarie 2026 )

    La Stâna de Vale, în județul Bihor, ninsoarea a luat o pauză numai bună pentru mulțimea de turiști care a luat cu asalt pârtiile de tubing, schi și săniuș, Parcul de Aventură și împrejurimile stațiunii. Întreaga zonă este acoperită de hlamida de un alb imaculat...

  • Atmosferă de basm, la Stâna de Vale ( 1 Ianuarie 2026 )

    Ninsoare ca-n povești în prima zi a noului an, la Stâna de Vale din județul Bihor! După o noapte în care au avut parte de muzică, dans, foc de artificii, bucate delicioase și au trăit bucuria de a fi împreună la trecerea pragului dintre ani...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2