Gospodărie mistuită de un incendiu, în localitatea Ghindăoani din județul Neamț! Focul a făcut scrum casa și anexele gospodărești. Câteva animale au ars în incendiu. Pompierii au luptat ore întregi cu flăcările care se extindeau spre gospodăriile învecinate. Incendiul a izbucnit în miez de noapte, dar, din fericire, în casă nu se afla nimeni. Focul a fost observat de vecini treziți din somn de zgomotul făcut de animalele speriate. Oamenii au chemat pompierii, dar pâna să ajungă aceștia, au încercat să stingă flăcările care le amenințau locuințele. În momentul în care au ajuns pompierii, oamenii căaru apă cu gălețile și aruncau pe casa cuprinsă de flăcări și pe anexele gospodărești. În timpul intervenției pompierilor, apa din bazinul localității s-a terminat rapid și aceștia au fost nevoiți să meargă în alt sat, la șapte kilometri distanță, pentru aprovizionarea cisternelor.
DUMITRU GAVRILESCU, reprezentant, I.S.U. Neamț "Datorită fumului și materialelor din care era construită locuința, în mare parte din lemn, incendiul s-a propagat cu repeziciune la întreaga locuință. O altă problemă a fost lipsa surselor de apă."
Pompierii spun că incendiul a pornit de la un scurtcircuit, produs într-o anexă a gospodăriei.
Două femei și-au pierdut viața în această dimineață, în urma unor incendii izbucnite în locuințele lor din județele Argeș și Olt. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional!
Un incendiu a izbucnit la acoperișul unei case din Petrila, județul Hunedoara. Potrivit autorităților, la sosirea pompierilor din Petroșani, la fața locului se aflau echipe ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Petrila care au acționat pentru a opri extinderea flăcărilor.
O autoutilitară și materiale lemnoase aflate în curtea unei proprietăți private au fost cuprinse de flăcări, în localitatea Borș, din județul Bihor. Intervenția pompierilor orădeni a împiedicat extinderea focului la o clădire și la alte două vehicule din apropiere.
Un incendiu violent s-a produs la o locuință din satul Pârteștii de Sus, județul Suceava. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere.
Casă distrusă de flăcări, în localitatea Șaru Dornei, din județul Suceava! Focul s-a extins rapid pe structura din lemn a casei, iar pompierii militari și civili au intervenit de urgență pentru a împiedica extinderea flăcărilor la construcțiile învecinate și pentru a stinge focul.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

