Date companie
 
 
 
 

O lecție pentru România

RSS Știri
 
 
Data publicării : 29 Februarie 2016
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : economie, decizie, Viorel și Ioan Micula, ICSDI
 

Decizia Instanței de Arbitraj Internațional ICSID, o lecție pentru România! Analiștii economici susțin că statul român s-a grăbit în luarea unor decizii care nu sunt analizate împreună cu mediul de afaceri. În prezent, România trebuie să plătească 200 de milioane de euro drept despăgubire, către investitorii suedezi Viorel și Ioan Micula, în urma deciziei luate în 26 februarie de ICSID.

prin telefon: MIRCEA COȘEA, analist economic "Reprezintă o lecție pentru Statul Român, pentru că există situații în care Statul Român trebuie să gândească foarte bine că nu este singur pe lumea asta, (...) există astăzi posibilitatea oricărei societăți sau oricărui român să se adreseze instanței internaționale care poate să dea hotărâri în defavoarea statului român, deci este o lecție pentru că trebuie să fie foarte bine pregătit atunci când are de recuperat sau când are de dat anumite sume trebuie să gândească foarte bine că nu numai instanțele naționale dau un verdict, ci și cele internaționale, (...) Statul Roman pierde din ce în ce mai mult pentru că avem și hotărârea de la Haga care sunt în favoarea unor cetățeni români și statul trebuie ca să plătească, deci responsabilitatea instanțelor judecătorești în România trebuie să fie gândită și din punct de vedere al daunelor bugetare, (...) cum va plăti statul român asta este o chestiune pe care o va hotărî Ministerul de Finanțe."

Statul român trebuie acum să respecte decizia ICSID. In caz contrar avocații au primit dispoziții să recupereze banii îndreptându-se împotriva activelor deținute de stat în țările care sunt parte a ICSID. Intre timp, Ministerul Finanțelor Publice anunță doar că a luat act de hotărârea Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții în dosarul Micula. Potrivit unui comunicat remis redacției noastre, reprezentanții MFP susțin că, "din punct de vedere juridic, decizia nu schimbă cu nimic demersurile efectuate de statul român până la această dată". Finanțele insistă asupra necesității punerii în aplicare a deciziei Comisiei Europene de recuperare a sumei.

prin telefon: GEORGE VULCĂNESCU, analist economic "Pentru statul român oricum ai da-o este o pierdere, (...) dacă plătește acești bani pe care nu îi are asta înseamnă să se împrumute, asta înseamnă că trebuie să plătească niște dobânzi la împrumuturile respective, dacă amână plata iarăși lucrurile nu stau bine în favoarea Statului Român și când spun Statul Român mă gândesc și la contribuabilul român pentru că în situația asta s-ar adăuga penalități (...) 02:52 Sumele astea s-ar putea să fie jucate în altă parte respectiv la masa negocierilor din Statele Unite și Uniunea Europeană în privința subiectului mai puțin discutat de România numit parteneriatul transatlantic de comerț și investiții, acordul TTIP, (...) este o chestiune foarte delicată în care și subiectul ăsta poate fi inclus și că ar putea să fie partea acordului, nu știm încă, dar întradevăr penalitățile curg, (...) statul este bun de plată, dar rămâne de văzut cine va plăti.

"Cine face și această plată își asumă și o responsabilitate politică, (...) 

"Ori că întârzâie plata către Frații Micula cu riscul de a se mai adăuga penalități, ori că se împrumută pentru a plăti banii aștia, la sumele astea adăugându-se ulterior și dobânzile generate de împrumut e același lucru, deci oricum am da-o pentru România este o situație foarte complicată, dar repet nu știu dacă este întradevăr fără ieșire."

Investitorii suedezi Ioan și Viorel Micula au câștigat în decembrie 2013, la Curtea de Arbitraj de la Washington, un proces intentat statului român în urma sistării programului de facilități fiscale ei urmând să primească circa 376 milioane lei, plus penalități. La 11 decembrie 2013, suma totală datorată de statul român reclamanților se ridica la aproape 180 milioane euro. Executivul comunitar a informat însă autoritățile române, la 31 ianuarie 2014, că orice plată de despăgubiri ar constitui un nou ajutor de stat și trebuie comunicată Comisiei. În februarie 2014, autoritățile române au informat CE că au plătit parțial despăgubirea prin compensarea daunelor cu taxele datorate de unul dintre reclamanți, respectiv European Food SA. Suma compensată este în valoare de aproximativ 80 de milioane euro. România a solicitat atunci clarificări Comisiei despre posibilitatea de a plăti diferența unei persoane fizice. În urma unei investigații amănunțite, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că suma plătită de România celor doi investitori suedezi drept despăgubire ca urmare a anulării unei scheme de ajutor pentru investiții încalcă normele UE privind ajutoarele de stat. Beneficiarii trebuie să ramburseze toate sumele deja primite, care sunt echivalente cu cele acordate în cadrul schemei de ajutoare care a fost anulată. România, prin Ministerul Finanțelor Publice, a introdus în anul 2014 o acțiune în anularea hotărârii arbitrale din decembrie 2013. În iunie anul trecut, CE a lansat proceduri de infrigement împotriva a cinci state, printre care România și Suedia, solicitându-le să renunțe la tratatul bilateral de investiții care încalcă acquis-ul comunitar, tratat ce le-a permis fraților Micula să dea România în judecată la Curtea de Arbitraj de la Washington.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 

Informații utile

 

Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

1 USD = 4.2726 RON
0.0073
1 EUR = 4.7627 RON
0.0020
 

Program TV


 

Arhivă video

vezi arhiva video

 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2