Incendiu în trafic, la Dej, unde o mașină a luat foc, chiar în mers! La volan se afla un angajat al Poștei, care se îndrepta spre serviciu. Bărbatul a tras pe dreapta imediat ce a a simțit miros de fum. A văzut scântei sub bord și a scos extinctorul, pentru ca incendiul să nu ia amploare. Câțiva șoferi i-au sărit în ajutor, dar nu au reușit să domolească flăcările, care au cuprins toată mașina în doar câteva secunde. Pompierii chemați de urgență au reușit să stingă focul, dar din mașină nu a mai rămas decât carcasa carbonizată. Șoferul a reușit să se salveze la timp.
VOX "Ceva fum, când am trecut bariera, am simțit. Și, aici, ne-am oprit, am ridicat capota, n-a fost nimic. Când m-am întors, ieșea fum de sub bord."
Proprietarul a încercat să stingă singur flăcările, dar nu a reușit. Când și-a dat seama că mașina poate exploda a sunat după ajutor.
VOX "Garda de pompieri din cadrul Detașamentului Dej a intervenit pentru localizarea și stingerea unui incendiu produs la un autoturism."
În timp ce pompierii lucrau pentru stingerea flăcărilor, polițiștii au oprit circulația rutieră pe ambele sensuri, de teama unei explozii. Primele date ale anchetei arată că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit la sistemul electric al mașinii.
Două femei și-au pierdut viața în această dimineață, în urma unor incendii izbucnite în locuințele lor din județele Argeș și Olt. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional!
Un incendiu a izbucnit la acoperișul unei case din Petrila, județul Hunedoara. Potrivit autorităților, la sosirea pompierilor din Petroșani, la fața locului se aflau echipe ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Petrila care au acționat pentru a opri extinderea flăcărilor.
Peste o tonă de pește și zeci de plase de pescuit monofilament și pentru pescuit industrial, descoperite de agenții de la Rutieră, în Teleorman, într-un autoturism cu numere false! Potrivit comunicatului transmis de IPJ Teleorman, ”polițiștii au observat...
O autoutilitară și materiale lemnoase aflate în curtea unei proprietăți private au fost cuprinse de flăcări, în localitatea Borș, din județul Bihor. Intervenția pompierilor orădeni a împiedicat extinderea focului la o clădire și la alte două vehicule din apropiere.
Trafic rutier oprit, în zona podului peste râul Vișeu din localitatea Vișeu de Jos, județul Maramureș! Circulația pe Drumul Județean 188 a fost oprită, luni-seară, după ce o grindă a podului a cedat, a transmis purtătorul de cuvânt al Comitetul Județean...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

