Date companie
 
 
 
 

Omul care a împlinit un secol de viață, trăit în cumpătare, cinste și muncă

RSS Știri
 
 
Data publicării : 20 Iulie 2014
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : mehedinti, viata, militar, munca, sarbatorit, cetatean, onoare, gheorghe, cumpatare, centenar, stefan, titlul, breznita, ocol, veterani, cinste
 

A traversat trei regimuri, a luptat în război și a muncit zi de zi, întreaga viață! Vorbim despre cel mai vârstnic locuitor din localitatea Breznița de Ocol, județul Mehedinți. Gheorghe Ștefan a împlinit 100 de ani, și, cu ocazia centenarului, a fost sărbătorit de familie, autorități și reprezentanții Asociației Veteranilor de Război. În semn de cinstire, omului, considerat de toți cei care-l cunosc, drept un model de viață pentru tineri, i-a fost acordat titlul de cetățean de onoare al comunei.

AMBIANȚĂ "- Hai, la multi ani ! Să trăiești!"

Dacă, pentru mulți, 100 de ani de viață înseamnă o povară, bătrânul din Breznița de Ocol îi contrazice. El are grijă de gospodărie și chiar de grădină.

GHEORGHE ȘTEFAN, sărbătorit "Cand m-am eliberat, am fost secretar la primărie, după aceea agent de percepție, perceptor, inspector financiar. Făceam impunere la doctor, la cizmar, la toți meseriașii, verificam negustorii. În viața mea am fost... Făceam depozitul la vin, însă eu n-am băut"

La sărbătorirea centenarului, i-au fost alături fiul, nepoții și strănepoții, dar și primarul comunei și reprezentanții Centrului Militar Mehedinți și ai Asociației Veteranilor de Război. Fiecare a adus câte ceva: tort, șampanie, flori, dar și medalii pentru sărbătorit! Momentul culminant a fost acela în care Gheorghe Ștefan a primit titlul de cetățean de onoare din partea Consiliului Local Breznița de Ocol.

AMBIANȚĂ "Din partea primăriei îți oferim o diplomă de cetățean de onoare al comunei și îți urăm multă, multă sănătate!"

AMBIANȚĂ "Sunteți un model de viață și vă asigurăm de toată prețuirea și tot respectul nostru."

IONEL ȘTEFAN, fiul sărbătoritului "A fost în război! Cred că, aici, a fost unul din cele mai grele puncte ale dumnealui. A avut noroc, s-a intors nevătămat, deci este, totuși, un lucru deosebit."

La împlinirea centenarului, Gheorghe Ștefan a spus că secretul longevității sale constă în cumpătarea în toate și cinstea. Fiul său este convins că, pe lângă acestea, munca susținuță a menținut vigoarea tatălui său.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • ”Opriți Timpul”, un nou succes de audiență ( 3 August 2020 )

    Spectacolul de televiziune "Opriți Timpul”, se mentine în topul preferințelor telespectatorilor! Emisiunea difuzată de Național TV duminică, 02 august, a înregistrat o media de audiență de 276.000 telespectatori.

  • Excursie la fermă, pentru relaxare în aer liber și hrană sănătoasă ( 12 Iulie 2020 )

    Unde își pot petrece timpul liber bucureștenii care nu vor să stea ore întregi în trafic, pe drumul spre mare ori spre munte? În apropierea Capitalei există zone frumoase, amenajate pentru relaxare și distracție, unde...

  • Emisiunea „Din viața romilor”, succes de audiență ( 12 Iulie 2020 )

    Ediția aniversară a emisiunii ”Din viața romilor”, difuzată, sâmbătă, de Național TV, a atras atenția telespectatorilor. Emisiunea specială, realizată cu ocazia împlinirii a 15 ani de la prima difuzare, a fost urmărită...

  • Emisiunea „Din viața romilor”, la ceas aniversar ( 10 Iulie 2020 )

    Emisiunea ”Din viața romilor” împlinește 15 ani, dintre care, ultimii șase ani i-a petrecut la Național TV. Prin urmare, ediția de mâine, de la ora 10:00, prezentată de actorii Zita Moldovan si Sorin Sandu, este...

  • Autorul dublei crime de la Iași, condamnat la închisoare pe viață ( 1 Iulie 2020 )

    Condamnare la detenție pe viață, în cazul unui criminal din Iași, care a fost găsit vinovat de uciderea a două persoane, mamă și fiu. Judecătorii Tribunalului Iași au finalizat procesul suspectului, care, anul trecut...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2