Date companie
 
 
 
 

Optometria din cadrul UPB, specializare de top

RSS Știri
 
 
Data publicării : 10 Iulie 2017
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : bucuresti, liceu, absolventi, politehnica, inscrieri, universitate, facultate, mecanica, inginerie, mecatronica, optometria
 

Mii de absolvenți de liceu își aleg, zilele acestea, calea ce o vor urma în carieră. Unii își caută deja joburi, alții se îndreaptă spre învățământul universitar. În ceea ce privește opțiunea de continuare a studiilor, tinerii se îndreaptă spre specializări în ton cu vremurile. Din păcate, tot mai puțini se îndreaptă spre facultăți tehnice. La Universitatea Politehnică din București, holurile au fost mai mult goale în prima zi de înscrieri. Reprezentanții Politehnicii spun că o explicație ar putea fi și faptul că liceenilor nu le-au fost eliberate adeverințele de Bacalureat, pentru a se putea înscrie.

ALEXANDRU VLĂDESCU, reporter "Anul acesta, Politehnica din București scoate la concurs 5.000 de locuri pentru examenul de admitere. Candidații au putut beneficia de un program de pregătire gratuită la principalele materii din care vor susține examenul: Matematică, Informatică și Fizică."

Una dintre specializările de top ale Universității Politehnice București este Optometria, din cadrul Facultății de Iginerie Mecanică și Mecatronică. Este vorba de un domeniu care se ocupă de sănătatea ochilor.

DESPINA DUMINICĂ, conf. dr. ing., Universitatea Politehnică București "Avem gradul de angajare sută la sută în acest domeniu. Inclusiv noi le putem asigura locuri de muncă. Un student care termină aici are șanse foarte mari de angajare."

Tânăra din imagini doar ce a absolvit această specializare. Are însă un loc de muncă încă din anul I.

VOX "Îți poți găsi loc de muncă foarte repede. Este o meserie curată, care impune respect din partea pacienților și foarte multă responsabilitate."

Profesorii spun că facultățile din cadrul Politehnicii le oferă studenților toate condițiile pentru a ajunge buni specialiști. Laboratoare dotate, pregătire asigurată de profesioniști și posibilitatea de a face practică de specialitate încă din anul doi. Toate acestea l-au determinat pe Bogdan, care a terminat un liceu teoretic din Pitești, să aleagă Ingineria Mecanică, la București.

BOGDAN NIȚU, elev "Mi se pare interesantă proiectarea roboților și realizarea traseelor. Am fost ajutat de profesorul meu de meditații. Îmi place că faci Matematică, Fizică."

MIHAI AVRAM, director, Mecatronică, Universitatea Politehnică București "Este un brand. Ai certitudinea că primești o pregătire de calitate. Politehnica e pe primul loc. Ingineria nu poate lipsi din nicio societate avansată!"

Înscrierile la Politehnica din Capitală se încheie sâmbătă, iar luni și marți vor avea loc examenele de admitere.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Precizări de la AEP privind alegerile locale ( 5 Decembrie 2025 )

    Alegătorii din Capitală vor putea vota, duminică, doar la secțiile la care sunt arondați. Conform anunțului transmis de Autoritatea Electorală Permanentă, cetățenii își pot exercita dreptul de vot numai la secția de votare la care sunt arondați...

  • Târgurile de Crăciun, aproape de start ( 27 Noiembrie 2025 )

    Pregătirile pentru târgurile de Crăciun din București sunt pe ultima sută de metri. Potrivit anunțului transmis de Primăria Capitalei, sâmbătă, la ora 17:00, va fi deschis Târgul de Crăciun București din Piața Constituției, aflat la a 18-a ediție...

  • Apel la decență, în campania electorală ( 24 Noiembrie 2025 )

    Dacă în campania electorală pentru București vor predomina atacurile și jignirile, este greu de presupus că, după alegeri, va fi bine pentru actuala coaliție, indiferent cine va câștiga acest scrutin, a declarat premierul Ilie Bolojan pentru The News Man Romania.

  • Șeful NATO Mark Rutte, în România ( 5 Noiembrie 2025 )

    Secretarul general al NATO, Mark Rutte, în România! Vizita șefului Alianței Nord-Atlantice are loc în contextul participării sale la NATO Industry Forum, care se desfășoară, miercuri și joi, la București. Mark Rutte a avut, miercuri...

  • Cum se poate pune la punct Bucureștiul ( 3 Noiembrie 2025 )

    Conștient de problemele bucureștenilor în timpul sezonului rece, Ciprian Ciucu prevede o redimensionare a rețelei de termoficare, pentru a avea apă caldă și căldură.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2