Tot mai mulți tineri abandonează scrisul de mână în favoarea tastaturii computerului sau a tabletei. Așa se face că unii dintre ei uită să mai scrie de mână. Este un semnal de alarmă care atrage inițiative în scopul stopării fenomenului. Astfel, o agenție de PR, cu sprijinul Administrației prezidențiale, a lansat, marți, proiectul "Ora de caligrafie", la Muzeul Național Cotroceni.
CRISTIAN DUMITRESCU, expert criminalist, I.N.E.C. "Felul în care scriem arată cine suntem, ce fel de oameni suntem. Arată dacă iubim, dacă suntem sensibili și arată dacă urâm."
Demonstrația de caligrafie a fost susținută de elevi ai claselor I și a II-a de la Școala gimnazială nr. 1 "Sfinții Voievozi" din Capitală.
VOX "Știu că este important să scrii caligrafic, deoarece este o artă care trebuie învățată. Fără ea, ar fi o problemă (...), nu ne-am înțelege."
VOX "Dacă scriem prea urât, nimeni nu o să înțeleagă nimic!"
Evenimentul a scos la iveală o realitate dramatică. Dascălii se plâng că orele de caligrafie au dispărut de mult timp din școli, iar stiloul a ajuns să fie folosit doar la clasele primare. Elevii din clasele mai mari au ajuns să îmbine literele de tipar cu cele de mână. Toate, în aceeași frază! Doar pe ici pe colo mai sunt organizate cursuri de caligrafie, la inițiativa cadrelor didactice.
MIHAI ȘORA, filosof "Aveam ore de caligrafie. Una pe săptămână, cel puțin, în care obiectul temerii noastre era să scriem frumos. A scrie frumos înseamnă și o disciplină a minții."
RALUCA PETRESCU, învățător "Sunt una dintre generațiile care au făcut caligrafie, motiv pentru care îmi place să scriu. Este o bucurie a scrisului, a literelor."
MAIA MORGENSTERN, actriță "Caligrafia pentru mine a fost o poveste. Îmi vedeam părinții scriind, îl vedeam pe tatăl meu când scria. Și rezultatele le-am văzut pe părinți."
Potrivit unor studii internaționale, generațiile viitoare nu vor mai avea răbdare să scrie de mână. În circa două decenii, lecțiile de caligrafie vor dispărea complet. La ora actuală, în școlile din 45 de state americane, scrisul de mână este materie opțională, iar în locul său elevii învață Word.
A opta ediție a Școlii de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele a luat startul, luni, și se va încheia pe 5 septembrie. Programul educațional, care facilitează colaborarea dintre elevii de liceu și profesorii de științe cu cercetători de vârf...
Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte Ion Iliescu a fost instalat, miercuri-dimineață, pe catafalcul amenajat în Sala Unirii din Palatul Cotroceni. Convoiul funerar a plecat la ora 08:30 de la Spitalul ”Agrippa Ionescu”, unde a încetat din viață...
A 28-a ediție a Concursului Național de Comunicări Științifice ale elevilor din învățământul liceal, la disciplina Geografie, este în desfășurare, la Colegiul Tehnologic ”Viaceslav Harnaj” din București. Anul acesta, la concurs participă 105 liceeni, din...
Final de an școlar cu bucurie și emoție, la Școala Gimnazială nr. 59 din București! Elevii au fost răsplătiți pentru eforturile depuse pe parcursul anului școlar, fiind premiați în cadrul unei festivități organizate de conducerea școlii.
Protest organizat de Confederația Națională Sindicală ”Cartel ALFA”, joi, în fața Palatului Cotroceni! Sindicaliștii au ieșit în stradă, pentru a reclama lipsa de transparență a decidenților politici și lipsa unei consultări reale a societății.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019