Date companie
 
 
 
 

Pacienți transferați în străinătate

RSS Știri
 
 
Data publicării : 27 August 2023
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : transfer raniti
 

Oamenii răniți în urma exploziei devastatoare de la Crevedia au ajuns la mai multe spitale din țară dar și din străinătate. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că pacienților le-au fost oferite locuri în mai multe țări, prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

RAED ARAFAT, șef DSU

"După discuțiile bilaterale și după inclusiv activarea Mecanismului European de Protecție Civilă avem un număr suficient de locuri oferit la nivel de Bruxelles, Austria, Italia, Germania, Norvegia, în care se confirmă locuri și pe baza acestor oferte noi ne uităm acum la ce nevoi avem."

O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat duminică, în jurul orei 5.15 pentru a efectua o misiune umanitară pe ruta Otopeni - Bruxelles-Otopeni, pentru transportarea a doi pacienți care au suferit arsuri în urma incendiului din Crevedia. A urmat o altă aeronavă, du destinația Milano, Italia, pentru transportul a încă doi pacienți care au suferit arsuri. Echipele medicale pentru monitorizarea pacienților pe timpul transportului sunt formate din specialiști ai UPU-SMURD București și ai Spitalului Clinic de Urgență Floreasca.

RAED ARAFAT, șef DSU

"După cum vedeți, situația cu marii arși, mai ales când ai un accident colectiv cu multiple victime cum a fost cel de ieri, este extrem de important să poți să apelezi în astfel de situații la solidaritate și la sprijinul european. Costurile tratamentului vor fi plătite de asigurările din România, dar găsirea unor locuri este extrem de importantă. Din păcate capacitatea de paturi pentru mari arși este limitată la nivel european."

Transferurile se fac în funcție de rapoartele medicale și de decizia medicilor. Pacienții cu arsuri pe mai mult de 80% din suprafața corpului nu pot fi transferați.


Pacienți transferați în străinătate

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2