Vreme rea în jumătate din țară! 14 județe și Capitala sunt sub cod portocaliu de ninsori abundente și viscol din această noapte, de la ora 23.00, până vineri, la ora 15.00. Din cauza vremii nefavorabile, vineri, școlile din București și din județele Ilfov, Ialomița, Călărași, Olt, Dolj, Giurgiu, Teleorman și Prahova vor fi închise. Și circulația feroviară a fost afectată din cauza condițiilor meteo, astfel că trenurile InterRegio care circulă pe ruta București Nord-Constanța și retur, fără oprire, rămân anulate și joi și vineri.
ROXANA DUMITRICĂ, reporter "În sudul Banatului și al Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei ninsorile vor fi abundente, iar vântul va avea intensificãri cu viteze de 50 - 60 km/h, temporar de 65 - 70 km/h, viscolind și, local, troienind zãpada și determinând diminuarea vizibilitãții."
Alte județe sunt sub cod galben de ninsori însemnate cantitativ, intensificãri ale vântului și vreme deosebit de rece, până vineri, la ora 20.00. Este vorba de Constanța, Gorj, Vâlcea, Timiș, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, și porțiuni din județele Hunedoara, Sibiu, Brașov, Covasna. În aceste zone se va depune strat nou de zăpadă, iar, temporar, vântul va avea intensificări de 45-55 km/h, astfel cã vor fi intervale de timp cu ninsoare viscolitã și spulberatã. La nivelul întregii țări, vremea se va menține deosebit de rece, cu valori termice cu peste 10 grade mai mici decât normalul perioadei. Temperaturile vor începe să crească ușor abia de duminică, cu maxime de 9-10 grade în regiunile vestice.
Trenurile circulă în condiții de iarnă, în țară. Compania feroviară CFR SA a anunțat că va continua mobilizarea angajaților pentru asigurarea condițiilor de trafic în contextul vremii nefavorabile.
Codul galben de ninsori și viscol a dat peste cap planurile multor români. Sâmbătă dimineața, peste 100 de persoane au rămas în mașini blocate pe drumuri în toată țara.
Meteorologii au emis avertizări de cod portocaliu și galben de ninsori, viscol și polei în jumătate de țară, valabile până miercuri. Stratul de zăpadă va ajunge local până la 50 cm, iar vântul va sufla cu rafale de până la 90 km/h.
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturile vor fi ușor mai ridicate săptămâna următoare. Potrivit ANM, în săptămâna 9-16 februarie precipitațiile vor fi excedentare în regiunile sudice, iar în restul țării, regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Ninsori și ger puternic, în România! În mai multe județe și în Capitală s-a depus strat consistent de zăpadă. Circulația se desfășoară în condiții de iarnă pe autostrăzile A1 București - Râmnicu Vâlcea și A2 București - Constanța, iar pe drumurile din 15 județe s-a intervenit cu utilaje de deszăpezire.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

