Date companie
 
 
 
 

Pârtiile din Stâna de Vale sunt pregătite pentru iubitorii sporturilor de iarnă

RSS Știri
 
 
Data publicării : 8 Ianuarie 2020
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : turism, Stana de Vale
 

Pârtiile de la Stâna de Vale sunt în continuare pline cu turiști. Aceștia se bucură din plin de iarnă și vor să își petreacă timpul în aer liber, în natură. Iar cel mai important lucru, zăpada e numai bună pentru schiat.

„Ești pentru prima dată la Stâna de Vale? Da, este prima oară. Și cum ți se pare pârtia? Mi se pare destul de ok, adică, e ok pârtia. Și stratul de zăpadă e bun pentru ski? Da, e foarte bun.”

„Sunt pentru prima oară aici, la Stână. Suntem cu familia, este foarte frumos. Am fost impresionați de primirea pe care am avut-o aici. Cât timp stați la Stână? 6 zile și sperăm să ne bucurăm în continuare de pârtie și de tot.”

Turiștii sunt încântați, pe lângă peisajul de basm, și de prețurile mici.

MIHAI VERE, casier

„Pentru teleski, urcare adulți avem 5 lei pe tură, pentru copii, studenți, 4 lei urcare pe tură. Mai avem toboganul care e 5 lei.”

Pentru iubitorii sporturilor de iarnă, un echipament de schi de închiriat costă 30 de lei pe zi, cel de snowboard 60 de lei pe zi iar cei care vor să se dea cu sania, pot închiria una cu 20 de lei pe zi.

MARIUS GOINA, administrator pârtie Stâna de Vale

„Avem un centru de închiriere foarte spațios, cu foarte multe echipamente de ski. Avem peste 130 de perechi de ski, avem plăci snowboard, săniuțe. Părtia e în condiții fparte bune. Avem zăpadă suficientă.”

Și cum nu toată lumea merge la munte cu gândul să practice un sport, turiștii pot explora pe jos stațiunea din munții Apuseni. Mulți dintre ei aleg să viziteze Izvorul Minunilor, amplasat într-un loc deosebit de frumos și liniștit. Mișcarea si aerul tare de munte aduc poftă de mâncare. Comercianții le pregătesc celor care ajung la Stâna de Vale, mâncare proaspătă și caldă. Unii au chiar și rețete secrete.

FELIX, comerciant

„Pentru turiști am pregătit mai multe feluri de mâncare. Le facem proaspete, calde, Și bineînțeles, avem royal burgerul, și noi ne mândrim cu burgerul nostru. Aveți o rețetă specială? Da, este rețeta noastră și niciodată n-am dat greș cu ea.”

Dacă vi s-a facut poftă de vacanță, aflati că în masivul Vlădeasa, peisajul este de poveste. Se schiază în condiții bune, stratul de zăpadă măsurând 33 de centrimetri.


Pârtiile din Stâna de Vale sunt pregătite pentru iubitorii sporturilor de iarnă

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Stâna de Vale: pârtiile de schi, săniuș și tubing, asaltate de turiști ( 5 Ianuarie 2020 )

    Start la schi, la Stâna de Vale! Sute de turiști din toate zonele țării, dar și de peste hotare, au ales să-și petreacă ultimele zile libere din vacanța prilejuită de sărbători în renumita stațiune montană din Munții Apuseni. Peisajele desprinse parcă dintr-un basm, calitatea înaltă a serviciilor și varietatea sporturilor care se pot practica aici, sunt doar câteva dintre motivele pentru care mii de persoane aleg, anual, să-și petreacă vacanțele la Stâna de Vale.

  • Turul României la Ciclism, aproape de start ( 3 Septembrie 2019 )

    O săptămână până la startul celei de a 52-a ediții a Turului României, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism din Sud-Estul Europei. Maratonul sportului pe două roți se va desfășura în perioada 11-15 septembrie.

  • Un fost ministru al Turismului cere demisia șefei A.N.M. ( 15 Iulie 2019 )

    Un fost ministru al Turismului cere demisia directorului Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu. La ora actuală deputat Pro România, Mircea Titus Dobre susține că șefa ANM a indus în eroare populația, atunci când a avertizat...

  • Distracție din plin, la Stâna de Vale ( 7 Iulie 2019 )

    Cei care vor să-și petreacă vacanțele departe de canicula și aglomerația din orașe, sunt așteptați în frumoasa stațiune bihoreană din inima Munților Apuseni. Aceasta le pune la dispoziție, turiștilor, numeroase opțiuni de petrecere a timpului liber. Cei care vor să se bucure și să exploreze peisajul care îți taie răsuflarea, au la dispoziție biciclete de închiriat sau trasee montane organizate.

  • Stâna de Vale: tiroliană, tubing, trambulină și bob alpin, pentru turiști ( 6 Iulie 2019 )

    Aer curat și voie bună, la Stâna de Vale! Amplasat în frumoasa stațiune bihoreană, la doar 70 de kilometri de Municipiul Oradea, parcul de aventură Happy Land le stă la dispoziție celor care vor să scape de canicula din orașe și să se relaxeze în aer liber. Un obiectiv turistic pe care turiștii nu trebuie să-l rateze este Izvorul Minunilor. Amplasat într-un peisaj de vis, înconjurat de brazi înalți, izvorul ascunde o legendă impresionantă.

 
 

Informații utile

 

Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

1 USD = 4.2726 RON
0.0073
1 EUR = 4.7627 RON
0.0020
 

Program TV


 

Arhivă video

vezi arhiva video

 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2