Scandal ca la ușa cortului, în curtea unei școli din Târgoviște! După ce s-au jignit reciproc pe o rețea de socializare, două eleve au venit la cursuri însoțite de părinți și a ieșit o păruială din care nu a scăpat nici directoarea unității de învățământ. Femeia venise să aplaneze conflictul, însă acest lucru nu a post posibil până la sosirea jandarmilor și a polițiștilor.
AMBIANȚĂ "Dumneavoastră nu mai vorbiți, că nu mai aveți de ce! De ce mințiți!"
VOX "În baie, avea numai figuri. Zicea că mă omoară. Eu, ieri, nu am vrut să-i zic lu' tata."
MARIANA STANCU, director școală "Am anunțat imediat poliția. Eleva este în școală. Mama fetei a plecat cu poliția, ca să dea declarații."
Și profesorii se tem pentru siguranța lor. În școală, nu există pază și nici camere de supraveghere, iar incidentele în care sunt implicați părinți violenți sunt frecvente. În plus, gardul care împrejmuiește unitatea de învățământ este rupt și oricine poate pătrunde foarte ușor în curte.
AMBIANȚĂ "Doamna directoare, de ce țipați? Pentru că nu înțelegeți! Copilul meu minte?"
VOX "- Nu aveți paznic? - Nu avem! Nu e prima oară. Vin copii, suntem jigniți."
VOX "Suntem jigniți, umiliți, copiii nu-și respectă programul și, de aceea, se întâmplă atâtea. Părinții îi încurajează în a întârzia de la școală."
Polițiștii au deschis o anchetă, iar părinții implicați în scandal riscă să fie amendați.
ALEXANDRA NICULAE, purtător de cuvânt, I.P.J. Dâmbovița "Polițiștii au intervenit pentru aplanarea conflictului, iar cei implicați au fost duși la audieri, la sediul Poliției din Târgoviște."
Conducerea inspectoratului școlar Dâmbovița a demarat propria anchetă, cu privire la asigurarea pazei în respectiva unitate de învățământ.
Automobil furat din Marea Britanie, depistat de polițiștii de frontieră ieșeni la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca! Potrivit comunicatului transmis de Poliția de Frontieră, luni-seară, la PTF Stânca s-a prezentat un bărbat în vârstă de 32 de ani...
Peste o tonă de pește și zeci de plase de pescuit monofilament și pentru pescuit industrial, descoperite de agenții de la Rutieră, în Teleorman, într-un autoturism cu numere false! Potrivit comunicatului transmis de IPJ Teleorman, ”polițiștii au observat...
Protestul localnicilor din Sânmihaiu Român, județul Timiș, desfășurat în fața casei bunicului băiatului de 13 ani implicat în uciderea lui Mario Berinde, s-a încheiat târziu, în noapte. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional.
Crescătorie ilegală de reptile, descoperită într-o locuință din orașul Ștei, județul Bihor! Comisarii Gărzii de Mediu Bihor și polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și de la Poliția Orașului Ștei au găsit peste 20 de vietăți, care erau...
Proiectul de lege care prevede o zi liberă pentru părinți, la începerea anului școlar, a fost adoptat în mod tacit de Senat. Inițiat de un senator PSD, proiectul merge la Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Festivitatea de deschidere a fiecărui an școlar...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

