Date companie
 
 
 
 

Pasajul ”Doamna Ghica”, în testări

RSS Știri
 
 
Data publicării : 25 August 2023
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Pasaj doamna ghica
 

Pasajul ”Doamna Ghica”, aproape de final! Viceprimarul general al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat că au început primele probe la pasaj și, anume, testele statice. Potrivit oficialului din Primăria Capitalei, pentru testarea structurii pasajului, au fost folosite opt autoutilitare de mare tonaj, poziționate în diferite puncte ale construcției. După finalizarea acestor probe, Trustul de Clădiri Metropolitane va realiza testele dinamice, pe 28 și 29 august. În paralel, se lucrează la rosturile pasajului, la parcările de sub pod și la iluminat. Șantierul a fost deschis în 2018, iar primul termen de finalizare a fost în mai 2020. Lipsa banilor a întârziat, însă, proiectul cu trei ani. Pe 10 iulie, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunța că lucrările la pasaj sunt în grafic și că, la începutul toamnei, va fi dat în circulație. Pasajul ”Doamna Ghica” are o lungime de 216 metri și este prevăzut cu două benzi pe sens, iar rampele de acces au lungimi de 96 de metri. Valoarea lucrărilor de proiectare și execuție a fost estimată la 130 de milioane de lei.


Pasajul ”Doamna Ghica”, în testări

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Capitala eternelor lucrări ( 28 Aprilie 2022 )

    Locuitorii Sectorului 2 mai au de așteptat până la deblocarea traficului în zona pasajului Doamna Ghica, deși primăria susține că sunt depuse toate eforturile în acest sens. Autoritățile susțin că există două scenarii, unul optimist, altul, ceva mai puțin...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2