Patriarhia Română reacționează ferm, la strategia guvernamentală a premierului desemnat, Siegfried Mureșan, în care se sugerează în mod direct că mediul ecleziastic ar fi infiltrat de agenți acoperiți ai serviciilor de informații. Reprezentanții BOR resping ferm acuzațiile voalate și avertizează că orice fel de declarație pe o temă atât de sensibilă pentru societate trebuie să aibă la bază dovezi solide, nu simple supoziții de ordin politic. Reacția Bisericii Ortodoxe Române pleacă de la un capitol inclus în schița oficială a noului program de guvernare. Liberalii vor o reformă structurală a sistemului de siguranță națională și propun măsuri radicale, pentru a bloca imixtiunea structurilor militarizate în viața civilă, punând semnul egal între partide, mass-media și cultele religioase. ”Reforma și controlul democratic al serviciilor de informații. Întărim controlul civil al serviciilor de informații. Nu vor fi permiși ofițerii acoperiți în presă, politică și biserică, limităm șefii serviciilor la cel mult două mandate și opt ani, iar cei care ies din sistem nu pot intra în politică timp de cinci ani și în funcții publice de conducere timp de zece ani, cu averea declarată public în tot acest interval”, se arată în documentul asumat de Guvernul Mureșan. Întrebat cu privire la existența unor liste clare sau a unor cazuri concrete de oameni ai serviciilor infiltrați în cultele religioase, Siegfried Mureșan a evitat o confirmare nominală, oferind, în schimb, explicații generale și direcționând discuția către opozanții săi. ”Prietenii noștri din PSD, aproape toți din conducere, au făcut ceva pe la SRI și cum se mai numesc serviciile astea de informații. Eu nici măcar nu știu unde este sediul SRI în București, în România, dacă au și alte sedii prin țară”, a explicat Mureșan.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

