Date companie
 
 
 
 

Patru tineri din Buzău, răniți într-un accident produs la plecarea de la discotecă

RSS Știri
 
 
Data publicării : 8 Februarie 2015
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : accident, sofer, buzau, dosar, tineri, viteza, distrugere, discoteca, vatamare
 

Patru tineri din Buzău, răniți într-un accident produs la plecarea de la discotecă! Șoferul, în vârstă de 25 de ani, a scăpat mașina de sub control din cauza vitezei, a derapat, și s-a oprit în două autoturisme parcate. Două tinere aflate în mașina vitezomanului, au fost grav rănite. Șoferul și celălalt pasager au suferit traume mai puțin grave.

AMBIANȚĂ ”Ferească Dumnezeu!”

VOX ”A lovit un Cielo l-a făcut praf apoi un Logan au venit două salvări.”

VOX ”Erau doi băieti și două fete. S-au răsucitit și au pierdut controlul mașinii și au intrat în mașină. Era întinsă în spate, acolo, a luat-o salvarea.”

VOX ”Am intrat într-o depășire și m-a furat poleiul de pe margine și s-a învârtit mașina și am scăpat controlul.”

Bubuitura puternică a scos oamenii din case. Ei s-au speriat și din cauză că în apropiere este o țeavă de gaze care alimentează locuințele din zonă.

VOX ”Dacă nu era mașina asta ce se întampla? Doamane ferește! Nu știu ce să spun! - Intra în contorul de gaze? - Sigur! Sigur intra!”

Proprietarii mașinilor distruse de vitezoman s-au înfuriat cumplit.

VOX ”- Era vitală pentru mine! Sunt în tratament la spitalul M.A.I. și 10 zile mă duc. - Ce o să faceți acum? - O să mă duc cu trenul, cu taxiul.”

Șoferul a fost testat cu alcooltestul, dar rezultatul a fost negativ. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală și distrugere.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Grav accident în județul Hunedoara ( 7 Ianuarie 2026 )

    Grav accident în această dimineață în județul Hunedoara, unde un microbuz a părăsit carosabilul și s-a răsturnat pe raza orașului Călan. Toți pasagerii s-au autoevacuat. 

  • Salt mortal în prăpastie ( 31 Decembrie 2025 )

    Accident de coșmar, în noaptea de marți spre miercuri, pe drumul forestier de pe Valea Arpașu Mare din județul Sibiu! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Doi oameni și-au pierdut viața, după ce autovehiculul în care se aflau...

  • Accident rutier mortal pe DN 72 ( 26 Decembrie 2025 )

    Sfârșit tragic în prima zi de Crăciun! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. O tânără a murit într-un accident rutier în județul Dâmbovița. 

  • Accident tragic în Dolj ( 14 Decembrie 2025 )

    Accident tragic în județul Dolj! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un tânăr de 19 ani a murit și o fată de 16 ani a fost rănită grav, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

  • PSD, preferat la sate ( 8 Decembrie 2025 )

    Rezultatele alegerilor parțiale organizate, duminică, în țară, arată că PSD își menține încă statutul de forță politică, în special în zona rurală. Fostul lider social-democrat, Marcel Ciolacu, a câștigat alegerile pentru funcția de președinte...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2