Date companie
 
 
 
 

Patru vieți curmate, într-un accident rutier produs aproape de Iași

RSS Știri
 
 
Data publicării : 25 Mai 2012
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : accident, contrasens, camion
 

O familie din Iași a fost lovită, parcă, de blestem, după ce patru membri ai acesteia, printre care și o fetiță în vârstă de șase ani, și-au pierdut viața, într-un cumplit accident rutier. Mașina în care se aflau victimele a intrat pe contrasens și a fost strivită de un camion, care circula regulamentar. Cei patru se întorceau de la Vaslui la Iași și mai aveau 20 de kilometri până acasă.

AMBIANTA ambulanța

În mașina care a provocat accidentul se aflau o fetiță de șase ani, mama acesteia și doi dintre bunici. A fost suficientă o secundă de neatenție din partea șoferului, pentru a se produce tragedia.

VOX preot: "Au depășit un camion. Mai aveau o mașină mică în față și când să intre pe banda lui de mers, din sens invers, camionul, care venea spre biserică. La așa impact, altceva nu se explică decât viteza."


VOX: "Eu, după mine, cred că e vinovat cel cu mașina mică, pentru că asta cu Iveco e tras pe dreapta mult, probabil a făcut o depășire neregulamentară."

Șoferul camionului spune că nu a putut evitat impactul.

VOX șofer camion: A venit pe contrasens, am tras dreapta și atât.

La fața locului, au ajuns mai multe echipaje SMURD și polițiștii de circulație.

CRISTIAN NECHIFOR, inspector principal, Poliția Rutieră Iași: "Autoturismul Logan circula din direcția Răducăneni spre Iași și, în localitatea Chicerea, în mod inexplicabil, a pătruns pe contrasens, a intrat în coliziune cu un camion, care circula regulamentar din sens invers."

Cei trei adulți au murit pe loc, în timp ce fetița a fost transportată Spitalul "Sfânta Maria" din Iași, însă eforturile medicilor de a o salva s-au dovedit zadarnice. Agonia micuței a durat aproximativ trei ore.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Accident rutier grav, în Arad ( 21 Februarie 2026 )

    Un accident rutier a avut loc în municipiul Arad! Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad au fost implicate două autoturisme, care s-au lovit violent. 

  • Coincidență stranie, în istoria familiei Maronitis ( 30 Ianuarie 2026 )

    Detalii tulburătoare ies la iveală, în cazul accidentului extrem de grav produs, marți, pe centura Lugoj. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Potrivit presei elene, în istoria de familie a lui Dimitris Maronitis...

  • Accident grav în Petroșani ( 25 Ianuarie 2026 )

    Accident în Petroșani, județul Hunedoara! Un bărbat aflat la volanul unui autovehicul a pierdut controlul acestuia și a intrat într-un parapet de beton, în sensul giratoriu amenajat la intersecția dintre șoseaua spre Petrila și DN 66. 

  • Coliziune pe contrasens ( 17 Ianuarie 2026 )

    Coliziune violentă pe DN 25, în județul Galați! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Opt persoane, între care doi minori, au fost rănite, după ce un autoturism a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu o altă mașină...

  • Un accident ca un avertisment ( 14 Ianuarie 2026 )

    O șoferiță din județul Suceava a scăpat ca prin minune, după ce s-a răsturnat cu mașina. Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, pe Drumul Național 2K, pe direcția de la Arbore spre Milișăuți. Într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2