Pensionarii din județul Mehedinți, în așteptare! Ei așteaptă de luni bune să primească prima pensie după finalizarea dosarelor. Unii se trezesc, după o lungă perioadă de așteptare, cu o hârtie prtin care li se comunică respingerea dosarului de pensionare.
VOX ”Din august am depus dosarul de pensie și a zis că e complet. După 7 luni îmi trimite respingere acasă, că îmi mai trebuie 3 luni. Am pierdut un an aiurea, fără pensie.”
Cei care au cerut recalcularea pensiilor sunt într-o situație și mai rea. Ei sunt nevoiți să aștepte chiar ani de zile până își primesc banii în urma recalculării.
VOX ”- Pentru dreptul meu am cotizat atâția ani și am o pensie de rahat. Am lucrat în condiții grele. Am 22 de ani de grupa a doua. - Ați cerut recalculare? - Am cerut de 3 ori. Acum sunt din nou la ei pentru un raspuns, din an în an.”
VOX ”- De cât timp așteptați recalcularea? - De un an și două luni, din 15 decembrie 2016.”
Reprezentantii Casei de Pensii Mehedinți spun că s-a ajuns în această situație din cauză că volumul de munca este foarte mare, iar angajați mult prea puțini.
MATEI LĂPĂDAT, director, Casa Județeană de Pensii Mehedinți ”Avalanșa de cereri de recalculare în baza noilor legislații, resursele umane în cadrul caselor de pensii sunt mici, în sensul în care numărul de angajați nu este dimensionat în ceea ce privește recalcularea și emiterea noilor decizii pentru dosarele de pensii.”
Reprezentantii Casei de Pensii mai spun că numai anul trecut au primit din partea cetățenilor aproape 40.000 de sesizari.
În sfârșit, magistrații constituționali au dat undă verde reformei pensiilor magistraților! După cinci amânări, cei nouă judecători din CCR au decis, miercuri, că legea privind pensiile magistraților este constituțională. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Decizia Curții Constituționale privind pensiile magistraților, salutară pentru Guvernul Bolojan! Conform comunicatului transmis de Guvernul României, ”prim-ministrul Ilie Bolojan salută decizia Curții Constituționale...
Un incendiu a izbucnit la acoperișul unei case din Petrila, județul Hunedoara. Potrivit autorităților, la sosirea pompierilor din Petroșani, la fața locului se aflau echipe ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Petrila care au acționat pentru a opri extinderea flăcărilor.
Judecătorii Curții Constituționale a României au amânat pentru 18 februarie decizia pe pensiile de serviciu ale magistraților. Este a cincea amânare a CCR în acest controversat dosar.
Sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici! Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole, anunță că va fi propus un ajutor financiar pentru seniorii cu pensii mici, în lunile aprilie și decembrie ale acestui an.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

