Șase persoane au fost reținute într-un dosar de amploare privind vânzarea unor autoturisme de lux furate din Spania, Germania, Italia și Franța. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române, suspecții ar fi adus în țară mașini închiriate sau cumpărate în leasing și neachitate, pe care le-ar fi vândut apoi, după modificarea seriilor de șasiu și falsificarea actelor. Din cercetări a reieșit că faptele au fost comise în perioada 2024-2026. Documentele vehiculelor furate erau falsificate, iar pe baza acestora, erau obținute numere de înmatriculare în Germania. Autovehiculele erau apoi aduse în România, unde li se modificau seriile de șasiu și erau vândute. Suspecții au fost reținuți în urma acțiunilor oamenilor legii desfășurate în cadrul operațiunii Jupiter. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au făcut 16 percheziții în București și în județele Dâmbovița, Ilfov, Buzău și Prahova, în urma cărora au indisponibilizat opt autoturisme de lux. Cei reținuți sunt cercetați pentru mai multe infracțiuni, printre care fals, înșelăciune și tăinuire, iar ancheta continuă sub coordonarea procurorilor.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

