Date companie
 
 
 
 

Premierul Ungureanu a explicat legatura dintre cresterea salariilor si scaderea CAS

RSS Știri
 
 
Data publicării : 14 Martie 2012
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : basescu, salarii, cas, premier, ungureanu
 

Premierul Mihai Razvan Ungureanu a explicat, marti seara, intr-o emisiune TV, ca nu a existat o contradictie intre el si Traian Basescu, care ar fi sustinut cresterea salariilor, in timp ce el dorea scaderea CAS. Primul ministru a spus ca marirea salariilor era primul lui obiectiv, trecut si in programul de guvernare, la primul punct. Ce a spus presedintele in Parlament nu e altceva decat accentuarea primului punct din programul de guvernare, a puctat premierul. El a precizat ca a simtit nevoia sa dea un mesaj de incurajare pentru mediul privat, a vorbit despre CAS, dar nu a dat un termen de timp. Mihai Razvan Ungureanu a explicat si care sunt dezavantajele scaderii CAS: impact foarte mare pe un deficit structural gravisim, insa si marirea salariilor poate sa aiba un impact foarte serios. "Nu e deloc de neglijat ca avem nevoie sa repornim economia romaneasca, primul motor e consumul. Vorbim de ipoteze, una din ele e prinsa in programul de guvernare. Interesul cetateanului e sa poata reveni la un nivel de bunastare dupa cativa ani de constrangere majora. Ne aflam intr-o situatie mult mai buna pana acum. Trebuie sa tine cont de prudenta pentru a garanta stabilitate macroeconomica. Nu e teorie, e o linie strategica esentiala", a declarat Ungureanu in emisiune. Primul ministru a mai spus ca Romania are nevoie de sase miliarde de euro, din fonduri europene, bani greu de adus, in conditiile in care exista disfunctionalitati in sistem. E banul cel mai ieftin daca-l ai si cel mai scump daca-l pierzi, a mai punctat Ungureanu.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Premierul moldovean, în vizită oficială la București ( 13 Noiembrie 2025 )

    Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, în vizită oficială în România! Este prima sa vizită externă, de la numirea în fruntea Executivului de la Chișinău. În cursul dimineții, premierul moldovean a fost primit de președintele Nicușor Dan...

  • Guvernarea, prizoniera Coaliției ( 6 Octombrie 2025 )

    Atitudinea partidelor din actuala coaliție de guvernare, criticată dur de către fostul președinte Traian Băsescu! ”Ce se întâmplă cu partidele astea este comic. Am inventat o nouă instituție, care se numește Coaliția, care coaliție a pus un guvern...

  • Misiunea pentru țară, fără niciun rabat ( 17 August 2025 )

    Realizarea programului de reforme pentru reducerea deficitului bugetar reprezintă o necesitate pentru țara noastră și orice amânare va anula măsurile luate până acum, susține premierul Ilie Bolojan, într-o intervenție video, pe pagina de Facebook...

  • Ilie Bolojan, desemnat premier ( 20 Iunie 2025 )

    Președintele Nicușor Dan l-a desemnat oficial, vineri, pe liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, pentru funcția de premier.

  • Cătălin Predoiu, numit premier interimar ( 6 Mai 2025 )

    Cătălin Predoiu a fost desemnat premier interimar, după ce, cu o zi în urmă, prim-ministrul Marcel Ciolacu a demisionat.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2