Premierul Victor Ponta intervine în problema aprecierii francului elvețian! Șeful Guvernului i-a cerut ministrului de Finanțe, Darius Vâlcov, să discute cu oficialii B.N.R. despre situația creată prin creșterea bruscă a monedei elvețiene, în raport cu euro și leu. Primul ministru a precizat că a cerut ca, în urma acestei discuții, să fie propuse și anumite măsuri.
ALEXANDRA GEORGESCU, reporter "Cursul francului elvețian fixat de B.N.R. a urcat, vineri, la un nou maxim istoric, de 4,42 lei. Asta, după ce joi ajunsese la 4 lei și 32 de bani pentru un franc elvețian. La cursurile afișate de bănci și de casele de schimb valutar moneda elvețiană a sărit, însă, de 5 lei, împingându-i la disperare pe românii care au făcut credite în monedă elvețiană. Practic, ne confruntăm cu cel mai defavorabil curs franc-leu din ultimii 25 de ani. La rândul său, euro s-a apreciat față de leu, ajungând să depășească pragul de 4 lei și 50 de bani. Dolarul a atins, de asemenea, o valoare record față de moneda românească, urcând vineri până la 3 lei și 88 de bani. "
Scena politică a reacționat, de asemenea, la explozia cursului valutar. Partidul Național Liberal a cerut conducerii B.N.R. în Comisia de Buget, Finanțe și Bănci a Camerei Deputaților. Potrivit deputatului liberal Andreea Paul, cea care a formulat cererea de audiere, Parlamentul României și BNR au datoria de a nu rămâne indiferente față de pericolele financiare la care sunt expuși românii îndatorați în franci elvețieni. PNL solicită un punct de vedere și soluții concrete în sprijinul acestora. La ora actuală, circa 200.000 de români au credite în această monedă și suferă urmările creșterii uriașe a cursului de schimb. Moneda elvețiană s-a apreciat joi cu 30% față de euro, atingând un nivel record, după ce banca centrală a Elveției a decis să renunțe la plafonul minim de schimb valutar, considerând că existența sa nu mai este justificată. Majoritatea împrumuturilor în franci, considerate acum toxice, s-au dat între anii 2007 - 2009 când moneda elvețiană oscila în jurul a doi lei. O rată de 500 de franci, care era atunci 945 de lei, sare, acum, de 2.000 de lei.
Pachetul de măsuri pentru reforma administrației publice și cel pentru relansare economică ar urma să fie gata până pe 26 ianuarie, iar Guvernul Bolojan își va asuma răspunderea, în Parlamentul României, pe 29 ianuarie. Este concluzia ședinței Biroului Politic...
Măsuri speciale până pe 21 ianuarie, aplicate de CFR SA în contextul vremii geroase! Avertizarea meteo de vreme deosebit de rece în toată țara, cu temperaturi minime ce vor coborî frecvent până la minus 20 de grade Celsius, a dus la mobilizarea...
Ordonanța de Urgență pentru completarea unor măsuri fiscal-bugetare, cunoscută drept ”Ordonanța trenuleț”, va ajuta Guvernul să gestioneze bugetul ”în mod responsabil”, asigurând stabilitate până la adoptarea bugetului pe anul viitor, a afirmat premierul Ilie Bolojan într-o postare, pe Facebook.
Situația din localitatea bihoreană Sântimreu, unde s-a ajuns accidental la o acumulare de gaze în timpul forării unui puț la peste 120 de metri adâncime, este în atenția autoritățillor. Imediat după semnalarea situației, Comitetul Județean...
Banca Națională a revizuit în creștere prognoza de inflație, la 9,6% în decembrie 2025 și la 3,7% în decembrie 2026. Conform guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, rata anuală a inflației în trimestrul 3 al anului a accelerat pentru că s-au eliminat plafoanele pentru tarifele la energie electrică și pentru că au crescut cotele de TVA și nivelul accizelor.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

