Date companie
 
 
 
 

Prima operație pe cord deschis, la Spitalul Universitar București

RSS Știri
 
 
Data publicării : 2 Februarie 2011
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : operatie, bucuresti, suceava, premiera, spitalul, universitar, cord, pacienta
 

Premieră la Spitalul Universitar din Capitală. Medicii bucuresteni au realizat prima operație pe cord deschis. Este vorba despre o pacientă din județul Suceava. Femeia avea probleme cu inima de mai bine de nouă ani, dar i-a fost frică să se opereze.

VIOLETA MITRUT, pacientă "Am fost la fata mea aici la Bucuresti, mi-a fost foarte rãu si am venit la Urgente. De la Urgente, m-a internat la Cardiologie. Mi-a fost cam frica pentru cã era prima operatie facutã în acest spital, nu stiam dacã o sã reuseascã."

Pacienta se simte foarte bine, dar va trebui să revenă pentru controale periodice.

prof. dr. DRAGOS VINEREANU, director medical,  Spitalul Universitar București "I s-a propus operatia, având indicatie operatorie, si i s-a spus cã existã posibilitatea ca sã fie prima pacienta care sã aiba acest tip de operatie în Spitalul Universitar."

dr. CÃTÃLIN CÂRSTOIU, manager, Spitalul Universitar București "Intentia de a fi o sectie de chirurgie cardiacã în spitalul acesta, este o intentie de cel putin zece ani de zile, minim zece ani de zile."

Specialiștii vor ca astfel de intervenții chirurgicale să devină rutină în cadrul celui mai mare spital din țară. Tot aici există și un program de tratament intervențional al infarctului de miocard. Potrivit statisticilor, afecțiunile cardiovasculare sunt prima cauză de mortalitate în România.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Bătușii, anchetați sub control judiciar ( 31 Ianuarie 2026 )

    O bătaie într-un bar din Sectorul 4 al Capitalei s-a soldat cu dosar penal și cu plasarea sub control judiciar a combatanților, respectiv patru cetățeni nepalezi. Ei sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

  • Un accident ca un avertisment ( 14 Ianuarie 2026 )

    O șoferiță din județul Suceava a scăpat ca prin minune, după ce s-a răsturnat cu mașina. Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, pe Drumul Național 2K, pe direcția de la Arbore spre Milișăuți. Într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei...

  • Măsuri sub presiunea gerului ( 13 Ianuarie 2026 )

    În trei unități sanitare din București, încălzirea este asigurată cu aeroterme și aparate de aer condiționat. Este vorba despre Institutul Fundeni, Institutul C.C. Iliescu și Institutul Oncologic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis că a dispus...

  • Incendiu puternic în județul Suceava ( 17 Decembrie 2025 )

    Incendiu puternic în localitatea Voitinel, județul Suceava! Focul a izbucnit în timpul nopții și a cuprins mai multe anexe gospodărești. Pompierii militari de la subunitățile din Vicovu de Sus și Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Voitinel, Bilca și Gălănești au intervenit cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. 

  • Precizări de la AEP privind alegerile locale ( 5 Decembrie 2025 )

    Alegătorii din Capitală vor putea vota, duminică, doar la secțiile la care sunt arondați. Conform anunțului transmis de Autoritatea Electorală Permanentă, cetățenii își pot exercita dreptul de vot numai la secția de votare la care sunt arondați...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2