Date companie
 
 
 
 

Primăria Capitalei păstrează tăcerea în continuare în cazul șefului A.S.P.A., Răzvan Băncescu, cel care a sărit la bătaie în stradă

RSS Știri
 
 
Data publicării : 16 Iulie 2014
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : A.S.P.A., Răzvan Băncescu
 

Primăria Municipiului București evită în continuare luarea unei poziții după "meciul de box" din plină stradă, când șeful Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor, Răzvan Băncescu, a lovit cu pumnii și cu picioarele mai multe persoane. În urmă cu o săptămână, Național TV a solicitat o reacție din partea reprezentanților Primăriei București, dar răspunsul se lasă încă așteptat. In noaptea de 7 spre 8 iulie, Răzvan Băncescu a sărit la bătaie, după ce a provocat un accident rutier în urma căruia au fost rănite două persoane. Din imagini, se vede cum șeful hingherilor, plătit din bani publici, loveste un barbat iar apoi scandalul continua cu o bataie intre Băncescu si mai multe persoane. Nimeni din primăria condusă de Sorin Oprescu nu a vrut să facă vreun comentariu cu privire la ieșirea șefului A.S.P.A. În schimb, reprezentanți ai ONG-urilor, dar și activiști civici, l-au pus la zid pe Răzvan Băncescu pentru incidentul violent pe care l-a provocat.

MARIUS MARINESCU, președinte, F.P.A.M. și autorul legii de protecție a animalelor: "Hingherul-șef are un comportament huliganic, comportamentul unui penal, fiindcă este inadmisibil ca un reprezentant al statului să iasă din Primăria Capitalei în fața Primăriei Capitalei pe care o reprezintă, îl reprezintă pe Sorin Oprescu, să ia la pumni niște contribuabili."

NICUȘOR DAN, activist civic, Alianța pentru o Românie Curată: "Evident că domnul Băncescu de când a fost numit în această poziție (...) a avut o comportare de interlop, în opinia mea. Nu este permis (...) să înjure și să dea cu pumnul. (...) Toate conflictele din ultima perioadă au pornit de la acea decizie judecătorească a Curții de Apel București care nu a fost respectată de Primăria Municipiului București. Și nu este pentru prima dată când Primăria Municipiului București nu respectă o decizie judecătorească."

Primăria Capitalei nu a luat nicio măsură în ceea ce-l privește pe șeful A.S.P.A., Răzvan Băncescu, însă a decis reluarea programului de prindere și eutanasiere a maidanezilor, deși aplicarea legii a fost suspendată în 20 iunie.

RĂZVAN BORDEANU, vicepreședinte, Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor Sedlex: "Nu este normal. Un comportament de genul acesta nu poate fi generat indiferent de problematica care poate fi în dezbatere. Există prevederi legale, există legislație care reglementează aceste lucruri. Dacă domnul Băncescu a greșit cu ceva, va trebui să răspundă. Există o comisie de disciplină la nivelul instituției care trebuie să se pronunțe în acest caz (...) dacă această comisie a fost sesizată, ea va emite un punct de vedere care se va transforma într-o decizie administrativă. Mai mult decât atât, repet, există posibilitatea de a se ajunge în instanță."

MARIUS MARINESCU, președinte, F.P.A.M. și autorul legii de protecție a animalelor: "Vorbim de un șir de infracțiuni, de la vătămare corporală, la încălcarea unei hotărâri judecătorești, la tulburarea liniștii publice, la lovituri cu vătămări corporale (...) lucrurile sunt de o gravitate extremă. Ar fi trebuit acest individ să fie destituit imediat de Sorin Oprescu (...) ar fi trebuit să ajungă imediat în arest preventiv fiindcă este un pericol public. Acest individ lăsat în libertate poate oricând să mai lovească cu pumnii un alt contribuabil (...) deci acest individ trebuia imediat de poliție și parchet prezentat judecătorului și să primească 30 de zile. Și eu cred că și Sorin Oprescu care este primar general al Capitalei și care știa că nu mai au voie acești hingheri să meargă în teritoriu și să adune câinii (...) și el trebuie să-și dea demisia (...) inclusiv șeful Poliției Capitalei, fiindcă de nenumărate ori, am informat Poliția Capitalei despre ceea ce se întâmplă cu această autoritate (...) Deci toți ar trebui cercetați penal și trimiși în judecată pentru nerespectarea mai multor legi și această afacere onoroasă."

ALFRED BULAI, sociolog: "-Știți că Primăria Capitalei nu a avut până în momentul de față niciun cuvânt de spus, referitor la acest incident. (...) De ce credeți? -S-au întâmplat chestiuni mult mai grave în societatea românească și instituțiile respective nu au avut niciun cuvânt de spus. De ce credeți că ar trebui să aibă acum (...) problema este de moralitate, de un cod de conduită. Nu suntem în România obișnuiți cu chestiuni de genul asta, cu cod de etică."

Îi solicităm și pe această cale, primarului general Sorin Oprescu, o reacție referitoare la comportamentul violent al subordonatului său, în semn de respect pentru cetățenii Bucureștiului din buzunarul cărora sunt plătiți angajații săi, cum este și cazul șefului A.S.P.A, Răzvan Băncescu.

MARIUS MARINESCU, președinte, F.P.A.M. și autorul legii de protecție a animalelor: "Domnule, unde s-a ajuns? Ce s-a întâmplat cu această poliție comunitară? Este și ea formată din interlopi? Pentru că ne gândim, Primăria Capitalei este formată din interlopi pentru că ei nu respectă legea. În ce țară trăim când nu se respectă o lege, nu se respectă o hotărâre judecătorească, când un reprezentant al Primăriei Capitalei ia la bătaie, lovește cu pumnii niște contribuabili? Acei contribuabili care suntem noi și îi plătim prin impozitele noastre și pe Sorin Oprescu și pe acest iresponsabil care a avut un comportament de huligan, acest hingher șef și pentru asta îi plătim noi oare?"



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2