Un alt edil a ajuns în arest! Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. După șase ore de audieri, judecătorii de la Tribunalul Cluj au hotărât ca edilul să-și petreaca Paștele dupa gratii. El e suspectat de luare de mită în formă continuată.
AMBIANȚĂ "- V-ați asteptat? - Bineînțeles, doar suntem în campanie electorală în România. Dar am încredere în instanță."
Cătălin Cherecheș a ieșit zâmbitor și fără cătușe din sediul Tribunalului. El nu are de gând să renunțe să candideze pentru un nou mandat ca primar.
AMBIANȚĂ "Continuăm campania, continuăm campania electorală!"
Unul dintre avocații lui Cătălin Cherecheș a declarat că, în opinia sa, în raport de probele existente, anchetatorii nu au reușit să dovedească flagrantul.
VOX "Este o măsură supusă contestării și mâine voi merge la domnul primar să hotărâm, dar aproape sigur vom contesta."
Primarul din Baia Mare a fost ridicat de mascați după ce a fost prins în flagrant luând mită 30 de mii de lei de la presedintele clubului de fotbal FCM Baia Mare. Cherecheș a susținut că i s-ar fi returnat, de fapt, un împrumut. El ar fi plătit din buzunar primele jucătorilor de la FCM Baia Mare și cheltuielile de deplasare pentru diverse meciuri, iar marti președintele clubului a mers să îi înapoieze o parte din sumă. Chiar în acel moment s-a trezit cu procurorii în birou.
AMBIANȚĂ "Cum e, domnule primar? Mai postați pe Facebook?"
Cătălin Cherecheș a mai fost urmărit penal pentru luare de mită și trafic de influență și în 2013. Atunci, el ar fi cumpărat, prin intermediari, un trust local de presă, din banii primariei si le-ar fi facilitat unor oameni de afaceri câștigarea unor contracte cu municipalitatea.
Fostul ministru PSD al Transporturilor, Răzvan Cuc, a scăpat de arestul preventiv, dar a fost plasat în arest la domiciliu, în urma deciziei Tribunalului București. Aceeași decizie a fost luată și în cazul omului de afaceri Cătălin Daniel Bușe.
Peste 4.000 de construcții ilegale au fost ridicate pe plajele românești, pe terenuri care aparțin statului, a declarat ministrul Mediului, Diana Buzoianu, pentru B1TV. Printre acestea sunt și hoteluri de 10 etaje, construite între faleză și mare.
Candidatul Partidului Național Liberal, Ciprian Ciucu a câștigat mandatul de primar general al Capitalei, la alegerile locale parțiale organizate în 7 decembrie. Conform rezultatelor finale publicate pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea...
Candidații la funcția de primnar general al Capitalei au votat încă de la primele ore ale dimineții.
Afaceristul Fănel Bogos a fost plasat în arest preventiv, joi-seară, în urma deciziei judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Vaslui. În același dosar, instanța a respins propunerea de arestare preventivă pentru alți trei inculpați...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

