Cursuri privind tehnicile de mediere și de prevenire a violenței în școli, dezbateri, vizite la muzeu sau drumeții în mijlocul naturii. Sunt câteva dintre activitățile din cadrul programului "Școala Altfel", organizat în această săptămână de ministerul Educației în toată țara. Până pe 6 aprilie, elevii ies din rutină și participă la activități educative pentru care nu vor fi notați. In Prahova, 150 de elevi primesc lecții cu specific montan, unde nu contează cursurile de matematică sau de limba română, ci îndemânarea, curajul și spiritul de echipă.
VOX "- Cum a fost? - Foarte bine. Mi-a fost fricã. Ar fi super, super dacã toate orele s-ar desfãșura asa."
VOX "Super fain. Deci e chiar o experiență de neuitat pentru că nu în fiecare zi poți sã te dai cu tiroliana."
Și elevii băcăuani participă până vineri la acțiuni extrașcolare.
LIVIA SIBIȘTEANU, director de școală "Activitatile pe care le avem sunt diverse, de la vizionare de filme, spectacole, dezbateri, excursii, intalniri cu parintii, dialogul artelor. Toți considerăm că era nevoie."
La Piatra Neamț, zeci de școlari au mers să-i cunoască pe jandarmi și să învețe tehnicile de intervenție.
VOX "Foarte fascinant, chiar îmi place arma, aș vrea și eu să devin așa. Mi-a plãcut foarte mult în loc de ore sã facem așa ceva, excursii."
AMBIANȚĂ "Acuma o sã stãm la volan, sã ne jucãm la stație, sã vedem cum face nino-nino."
Tot în această săptămână, ministerul Educației organizează fazele naționale ale olimpiadelor școlare.
Inițiativa legislativă a USR, care modifică modul în care sunt gestionate ordinele de protecție și supravegherea agresorilor în cazurile de violență domestică, a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, și merge la promulgare.
Protestul localnicilor din Sânmihaiu Român, județul Timiș, desfășurat în fața casei bunicului băiatului de 13 ani implicat în uciderea lui Mario Berinde, s-a încheiat târziu, în noapte. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional.
Sancțiuni aplicate de jandarmi, în cazul derapajelor consemnate la ”protestul împotriva Legii Vexler”! Jandarmeria a întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală și a aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.400...
Un deepfake în care apare șeful DSU, Raed Arafat, a provocat reacția Ministerului Afacerilor Interne. În clipul fals, Raed Arafat apare prezentându-și cazul personal, susținând că ar fi fost bolnav de diabet și s-ar fi vindecat datorită unei presupuse...
Demisii în lanț, în scandalul provocat de criza apei din județele Prahova și Dâmbovița! În urma neregulilor constatate de Corpul de Control de la Ministerul Mediului, directorul general de la Apele Române, Florin Ghiță, și-a dat demisia de onoare...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

