Aproximativ 200 de sindicaliști din transporturi feroviare au protestat în fața sediului Ministerului Finanțelor Publice! Ei sunt nemulțumiți de salariile mici, de condițiile de muncă și de reducerea nejustificată a numărului de trenuri de călători.
VOX "Ne exprimăm nemulțumirea față de conducerea companiei de călători, întrucât aceștia, în ultima perioadă de timp, încearcă să ne înjosească efectiv, pentru că, ori de câte ori am cerut majorări salariale, ni s-au spus că nu sunt bani. În schimb, bani au fost suficienți pentru cei de sus."
Sindicaliștii cer lefuri mai mari sau cel puțin indexarea lor cu inflația, în condițiile în care salariile din domeniul feroviar nu au mai crescut în ultimii șase ani.
VOX "Am ajuns ca salariul minim pe economie să fie mai mare ca salariul unui lăcătuș-montator, care are clasa 12 salarizare. Un mecanic de locomotivă de la C.F.R. Marfă, cum sunt eu, am 1.604 lei, încadrarea 1.566. Am avut în 2010 ultima noastră indexare."
Protestatarii s-au plâns și de faptul că, în lipsa unor bugete de venituri și cheltuieli pe anul acesta, nu pot fi încheiate contractele colective de muncă.
ION RĂDUCU, secretar general, Federația Sindicatelor Vagoane "Lucrăm pe acorduri de aproximativ un an de zile care nu prevăd toate drepturile pe care le-am avut și nu putem să mergem mai departe. Expiră la toate societățile acordurile respective, expiră la 31 martie."
Sindicaliștii feroviari mai reclamă lipsa investițiilor și menținerea artificială a accizei la combustibilul utilizat pentru transportul feroviar.
CĂTĂLINA CINCĂ, reporter "Mai mult, sindicaliștii din transporturi feroviare sunt nemulțumiți din cauză că nu și-au mai primit anumite drepturi salariale vechi de cinci ani. Toate aceste nemulțumiri cumulate îi determină pe aceștia să amenințe cu greva generală."
Demisii în lanț, în scandalul provocat de criza apei din județele Prahova și Dâmbovița! În urma neregulilor constatate de Corpul de Control de la Ministerul Mediului, directorul general de la Apele Române, Florin Ghiță, și-a dat demisia de onoare...
Costul orar al forței de muncă a scăzut cu 0,82% în trimestrul III 2025 față de trimestrul II. Datele sunt în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare.
Costul orar al forței de muncă a scăzut cu 0,82% în trimestrul III 2025 față de trimestrul II. Datele sunt în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare.
Sute de oamni au participat, vineri-seară, la protestul desfășurat sub genericul ”Ce face Lia cu Justiția din România? - Vrem revocarea apărătoarei corupților”, inițiat de mai multe organizații civice în fața sediului Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Fostul ministru al Muncii, Simona Bucura Oprescu, critică discursul politic privind creșterea salariilor din țara noastră. ”În timp ce unii politicieni de dreapta continuă să spună că salariile au crescut ”prea mult” față de productivitate, ultimele date oficiale Eurostat arată altceva.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

