Nemulțumirile polițiștilor, bucuria șoferilor și pietonilor! De luni, polițiștii nu vor mai da amenzi pentru traversare neregulamentară, lipsa centurii de siguranță sau vorbitul la telefon în timpul deplasării cu mașina. Este modul lor de a protesta față de înghetarea salariilor.
ALEXANDRA VLAD, reporter „Patru sindicate din Ministerul de Interne au anunțat că declanșează, începând de luni, acest protest inedit pe termen nelimitat. Sindicaliștii au precizat că vor da numai avertismente, fară amenzi. Polițiștii au anunțat că, în plus, nu vor mai face ore suplimentare, nu vor mai verifica persoanele aflate în carantină și vor interveni doar în cazul urgențelor.”
Cetățenii se pot aștepta, însă, și la controale excesive și la întârzieri la ghișee, tot ca măsură de protest, acesta fiind doar un prim pas, au mai anunțat reprezentanții sindicatelor. În ultima zi a anului trecut, politiștii, grefierii și angajații din penitenciare au cerut, în stradă, renunțarea la înghețarea salariilor. Pentru că nu au găsit înțelegere la Guvern, cele patru sindicate din M.A.I. au decis să la această formă de presiune.
Sistemul de educație din România se confruntă cu un nou val de tensiuni. Măsurile de austeritate adoptate de Guvern au scos în stradă profesori, studenți și elevi din toată țara.
Automobil furat din Marea Britanie, depistat de polițiștii de frontieră ieșeni la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca! Potrivit comunicatului transmis de Poliția de Frontieră, luni-seară, la PTF Stânca s-a prezentat un bărbat în vârstă de 32 de ani...
Peste o tonă de pește și zeci de plase de pescuit monofilament și pentru pescuit industrial, descoperite de agenții de la Rutieră, în Teleorman, într-un autoturism cu numere false! Potrivit comunicatului transmis de IPJ Teleorman, ”polițiștii au observat...
Protestul localnicilor din Sânmihaiu Român, județul Timiș, desfășurat în fața casei bunicului băiatului de 13 ani implicat în uciderea lui Mario Berinde, s-a încheiat târziu, în noapte. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional.
Sancțiuni aplicate de jandarmi, în cazul derapajelor consemnate la ”protestul împotriva Legii Vexler”! Jandarmeria a întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală și a aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.400...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

