Piața Universitãții din Capitalã a fost din nou scena protestelor, la adresa controversatului proiect minier, de la Roșia Montană. Peste o mie de oameni au manifestat, luni, pânã târziu, în noapte. Ei au cerut autoritãților sã respingã exploatarea aurului cu cianuri. Protestul a început în Piața Universitãții, apoi s-a mutat pe Bulevardul Regina Elisabeta. Aproape cinci ore, circulația a fost paralizatã.
GEORGIAN ENACHE, purtãtor de cuvânt, Jandarmeria Românã " În jurul orei zece, un grup de protestatari din Piața Universității s-au deplasat și au blocat carosabilul, pe Bulevardul Regina Elisabeta. Aceștia s-au asezat pe carosabil și și-au continuat protestul.''
Protestatarii au vrut sã plece din nou spre sediul Guvernului, însã jandarmii nu i-au lãsat sã pãrãseascã bulevardul. Manifestanții sunt hotãrâți sã continue protestele, pe motiv cã, pânã acum, nimeni nu a venit sã discute cu ei.
VOX "- Veți fi și în serile următoare, aici, în Piața Universității? - Cu siguranță, până când vom avea o certitudine că, într-adevăr, cei care sunt la guvernare vor ține cont de ce cred cetățenii, despre deciziile pe care le iau.''
VOX "Cel puțin o săptămână, până se sesizează autoritățile și or să facă ceva. Să dea și publicului o șansă să se exprime.''
VOX "Și mâine, și poimâine și până se va rezolva ceva. Trebuie să înțelegem ce înseamnă natura, s-o respectăm și să înțeleagă că viitorul nostru este în mâinile noastre și nu ne pot cumpăra și nu ne pot otrăvi viitorul.''
Protestele au început dupã ce Guvernul a aprobat proiectul de lege, care reglementeazã exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montanã și l-a transmis Parlamentului, spre adoptare. Proiectul minier ar urma sã înceapã în noiembrie 2016. Roșia Montanã deține în județul Alba, prin concesionare, în vederea exploatãrii, cel mai important zãcãmânt de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur și 1.600 de tone de argint. Problema ar putea fi supusă unui referendum.
Sistemul de educație din România se confruntă cu un nou val de tensiuni. Măsurile de austeritate adoptate de Guvern au scos în stradă profesori, studenți și elevi din toată țara.
Protestul localnicilor din Sânmihaiu Român, județul Timiș, desfășurat în fața casei bunicului băiatului de 13 ani implicat în uciderea lui Mario Berinde, s-a încheiat târziu, în noapte. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional.
Sancțiuni aplicate de jandarmi, în cazul derapajelor consemnate la ”protestul împotriva Legii Vexler”! Jandarmeria a întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală și a aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.400...
Pregătirile pentru târgurile de Crăciun din București sunt pe ultima sută de metri. Potrivit anunțului transmis de Primăria Capitalei, sâmbătă, la ora 17:00, va fi deschis Târgul de Crăciun București din Piața Constituției, aflat la a 18-a ediție...
Sute de oamni au participat, vineri-seară, la protestul desfășurat sub genericul ”Ce face Lia cu Justiția din România? - Vrem revocarea apărătoarei corupților”, inițiat de mai multe organizații civice în fața sediului Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

