Protest al polițiștilor de frontieră, în București! Zeci de polițiști și-au strigat nemulțumirile în fața sediului Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Ei cer condiții mai bune de muncă și plata sporurilor și a orelor suplimentare.
ADRIAN DIUGU, președinte, S.N.P.F. "Nemulțumirile polițiștilor de frontieră se răsfrâng asupra condițiilor de muncă, a corupției care există la nivelul Poliției de Frontieră în rândul unor șefi, nu putem să îi includem pe toți că sunt corupți și neplata unor sporuri salariale și cel mai important spor al Poliției de Frontieră e indemnizația de frontieră care se acordă printr-o OUG din anul 2001."
VOX "În ultimele luni am făcut foarte multe informări cu privire la nivelul de corupție din cadrul Poliției de Frontieră. Se pare că ignoranța inspectorului general și nu numai a factorilor de conducere ne-au adus în punctul de a ieși în stradă. A rămas singura variantă prin care putem cere eradicarea corupției, altă variantă nu mai avem."
VOX "Au fost dovediți prin controale că au avut un management defectuos și nu s-a luat nicio măsură. Dacă știți în luna mai la Iași a fost prins un TIR cu țigări la Frontiera Verde, nicio măsură până acum. Pe Marea Neagră sunt droguri, nicio măsură."
VOX "Eu lucrez în condiții de muncă departe de a fi decente, nu am dreptul la pauză de masă care e prevăzută pentru un om normal într-o societate modernă. Avem condiții de secol 19, sunt în pericol de a fi mușcat de căpușe, (...) e doar o junglă care nu e întreținută, trebuie să o facem noi, să facem demersuri să o întreținem."
Indemnizația de frontieră pentru cei care își desfășoară activitatea în zona de graniță ar trebui să fie de până la 20%. În cazul angajaților care își desfășoară activitatea în inspectorate, limita ar fi de până la 15 %. Polițiștii de frontieră mai susțin că orele suplimentare nu sunt plătite și că nu sunt pontați corespunzător. Dacă un polițist lucrează 14 ore, el este pontat doar 12 ore.
CĂTĂLINA CINCĂ, reporter "Polițiștii de frontieră spun că dacă superiorii lor nu vor da curs solicitărilor pe care le au, ei vor merge în fața MAI să protesteze, la Parlament și la Guvern."
Sistemul de educație din România se confruntă cu un nou val de tensiuni. Măsurile de austeritate adoptate de Guvern au scos în stradă profesori, studenți și elevi din toată țara.
Automobil furat din Marea Britanie, depistat de polițiștii de frontieră ieșeni la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca! Potrivit comunicatului transmis de Poliția de Frontieră, luni-seară, la PTF Stânca s-a prezentat un bărbat în vârstă de 32 de ani...
Peste o tonă de pește și zeci de plase de pescuit monofilament și pentru pescuit industrial, descoperite de agenții de la Rutieră, în Teleorman, într-un autoturism cu numere false! Potrivit comunicatului transmis de IPJ Teleorman, ”polițiștii au observat...
Protestul localnicilor din Sânmihaiu Român, județul Timiș, desfășurat în fața casei bunicului băiatului de 13 ani implicat în uciderea lui Mario Berinde, s-a încheiat târziu, în noapte. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional.
Sancțiuni aplicate de jandarmi, în cazul derapajelor consemnate la ”protestul împotriva Legii Vexler”! Jandarmeria a întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală și a aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.400...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

