Protest în Piața Victoriei! Cadrele didactice din Federația Sindicatelor Libere din Învățământ pichetează Palatul Victoria, nemulțumite de nivelul salariilor, dar și de inechitățile salariale existente. FSLI a cerut, săptămâna trecută, demisia Guvernului Cioloș, din cauza proiectului de ordonanță privind legea salarizării. Liderul FSLI, Simion Hăncescu, a declarat că ordonanța este o „glumă proastă” și că profesorii care ar urma să vină în sistem ar avea salarii și mai mici decât acum. Potrivit sindicaliștilor, din grilele de salarizare propuse de Guvernul Cioloș, se constată că pentru anumite categorii de cadre didactice și pentru personalul didactic auxiliar, salariile propuse sunt mai mici decât cele actuale cu 7% pentru educatoarele și învățătorii debutanți, categorii care vor fi salarizate la nivelul salariului minim brut pe economie.
ALEXANDRA GEORGESCU, reporter "În ceea ce privește învățătorii și educatoarele cu studii medii, salariile sunt mai mici cu până la 29% și cu 6% pentru profesorii debutanți, informatician 1 A și pentru administratorii financiari de gradul I. Reprezentanții profesorilor spun că salariile propuse pentru debutanți sunt umilitoare și reprezintă "un îndemn" pentru tinerii performanți să fugă de învățământ."
FSLI cere astfel demisia de onoare a actualului Guvern, un Guvern care nu a investit fonduri în dezvoltarea sistemului educațional, spun sindicaliștii. Cadrele didactice vor picheta și marți sediul Guvernului.
Protestul localnicilor din Sânmihaiu Român, județul Timiș, desfășurat în fața casei bunicului băiatului de 13 ani implicat în uciderea lui Mario Berinde, s-a încheiat târziu, în noapte. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional.
Sancțiuni aplicate de jandarmi, în cazul derapajelor consemnate la ”protestul împotriva Legii Vexler”! Jandarmeria a întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală și a aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.400...
Sute de oamni au participat, vineri-seară, la protestul desfășurat sub genericul ”Ce face Lia cu Justiția din România? - Vrem revocarea apărătoarei corupților”, inițiat de mai multe organizații civice în fața sediului Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Tensiuni între ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cadrele medicale din secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă! Șeful Sănătății le-a cerut angajaților din ATI să renunțe la bijuterii, verighete și unghii false, așa cum prevede legea...
Studenții au ieșit în stradă, cu o zi înainte de deschiderea anului universitar. Organizațiile studențești au organizat proteste în București și în alte centre universitare din țară, nemulțumite de tăierea burselor și de eliminarea gratuității...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

