Date companie
 
 
 
 

Protestul vameșilor

RSS Știri
 
 
Data publicării : 28 Mai 2026
Categorie : Social - economic
 

Sindicatul Național Meridian, organizație reprezentativă la nivelul Autorității Vamale Române, anunță declanșarea acțiunilor de protest, începând de joi, din cauza nemulțumirilor legate de proiectul noii legi a salarizării. Efectul protestului este, deocamdată, acela de creștere a timpilor de așteptare la frontiere. Protestul constă în aplicarea strictă și riguroasă a tuturor procedurilor de control vamal, inclusiv efectuarea de controale amănunțite asupra documentelor și mărfurilor prezentate la frontieră și în interior. ”Măsurile ce vor fi aplicate de către angajați sunt determinate de nemulțumirile legate în principal de prevederile referitoare la această categorie profesională cuprinse în proiectul noii legi a salarizării, dar și de condițiile de muncă, deficitul de personal, neaplicarea unor drepturi legale actuale, precum și de lipsa unui dialog normal și instituțional cu factorii decizionali”, au transmis sindicaliștii. Vameșii subliniază că scopul acțiunii este atragerea atenției autorităților asupra problemelor grave cu care se confruntă personalul vamal și rămase nerezolvate de ani de zile. Totodată, sindicaliștii precizează că au sesizat conducerea Autorității Vamale Române în legătură cu posibilitatea inițierii unui conflict de muncă, prin declanșarea unei greve de avertisment și a celei generale.


Protestul vameșilor

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2