Date companie
 
 
 
 

Răniții în tragicul accident din Ungaria, aduși la spitalele din țară

RSS Știri
 
 
Data publicării : 31 August 2013
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : accident, raniti, spitale, Ungaria, tara, militara, aeronava
 

Autoritățile de la București au reușit să aducă în țară 11, dintre cei 18 români răniți în accidentul rutier produs, vineri, pe Autostrada M5 din Ungaria. Ceilalți șapte conaționali prinși în carambolul mortal au rămas internați în unitățile sanitare din țara vecină, din cauză că sunt în stare gravă și nu pot fi transportați. Răniții au fost aduși în țară cu o aeronavă militară, pusă la dispoziție de Ministerul român al Apărării. La bordul avionului s-au aflat 11 medici și paramedici, coordonați de secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat. Întreaga echipă medicală a monitorizat starea victimelor accidentul, timp de o oră și jumătate, cât a durat zborul. Cursa aeriană a aterizat la miezul nopții, la Baza 90, de lângă Aeroportul Otopeni. Acolo, pacienții au fost preluați de ambulanțe și transportați la 3 spitale din București.

RAED ARAFAT, secretar de stat, Ministerul Sănătății "Cei 11 pe care i-am adus suferă de diferite nivele de leziuni. De la fracturi, deja operate, unul cu leziune de coloană, alții cu leziuni minore. O parte dintre ei, mă aștept să plece la domiciliu, alții vor avea nevoie de spitalizare. Cei care sunt intubați, ventilați, în stare critică la momentul actual, dintre care doi copii, sunt în Ungaria, și sunt 7 persoane."

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a pus la dispoziție, pentru transportul răniților, patru autospeciale dotate corespunzător. Trei dintre victime au fost duse la Spitalul Bagdasar-Arseni, patru, la spitalul Universitar, și alți patru, la Spitalul Floreasca.

BOGDAN OPRIȚA, purtător de cuvânt, Spitalul Floreasca "La spitalul nostru au fost transportați 4 pacienți, trei bărbați și o femeie, trei dintre ei prezentând leziuni predominant ortopedice, iar, la unul, un politraumatism cu o componetă toracică. Niciunul nu este în stare gravă. Toți sunt conștienți, cooperanți, echilibrați, conștienți din punct de vedere al funcțiilor vitale."

Trupurile celor trei români decedați în accident vor fi aduse în țară după întocmirea documentelor de repatriere.

RAED ARAFAT, secretar de stat, Ministerul Sănătății "Decedații, cel mai probabil vor ajunge pe cale rutieră sau cu o cursă obișnuită. Autopsiile erau deja finalizate, așa că acum sunt în mâna Direcției Consulare, pentru rezolvarea aducerii celor trei decedați în România."

Trei români au murit și alți 18 au fost răniți, într-un tragic accident rutier produs, vineri dimineață, în Ungaria. Microbuzul în care se aflau circula pe ruta Galați Milano, și se îndrepta spre Budapesta, în momentul în care a fost lovit în plin, de un tir bulgăresc.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Coincidență stranie, în istoria familiei Maronitis ( 30 Ianuarie 2026 )

    Detalii tulburătoare ies la iveală, în cazul accidentului extrem de grav produs, marți, pe centura Lugoj. Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Potrivit presei elene, în istoria de familie a lui Dimitris Maronitis...

  • Accident grav în Petroșani ( 25 Ianuarie 2026 )

    Accident în Petroșani, județul Hunedoara! Un bărbat aflat la volanul unui autovehicul a pierdut controlul acestuia și a intrat într-un parapet de beton, în sensul giratoriu amenajat la intersecția dintre șoseaua spre Petrila și DN 66. 

  • Coliziune pe contrasens ( 17 Ianuarie 2026 )

    Coliziune violentă pe DN 25, în județul Galați! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Opt persoane, între care doi minori, au fost rănite, după ce un autoturism a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu o altă mașină...

  • Un accident ca un avertisment ( 14 Ianuarie 2026 )

    O șoferiță din județul Suceava a scăpat ca prin minune, după ce s-a răsturnat cu mașina. Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, pe Drumul Național 2K, pe direcția de la Arbore spre Milișăuți. Într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei...

  • Grav accident în județul Hunedoara ( 7 Ianuarie 2026 )

    Grav accident în această dimineață în județul Hunedoara, unde un microbuz a părăsit carosabilul și s-a răsturnat pe raza orașului Călan. Toți pasagerii s-au autoevacuat. 

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2