Cum sunt elevii, asa si profesorii. Dupa mediile rusinoase de la bacalaureat, aproape o mie dintre dascalii care au dat examenul de definitivat au primit note mai mici de 5. Numai 25 profesori din toata tara au fost de nota zece, în timp ce sute de dascali au dovedit că nu stăpînesc materia pe care ar trebui să o predea elevilor.
CONSTANTIN TRAISTARU, inspector general adjunct, I.S.M.B. "Idealul este sa avem un corp solid, de oameni pregatiti care sa duca mai departe sistemul de învatamânt."
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, e de părere că promobovabilitatea de 65 la suta de la definitivat este decentă. Totuși, ar vrea mai mult de la profesori. De la anu', cine vrea sa treaca examenul, trebuie să obțină minimum 8.
ECATERINA ANDRONESCU, ministrul Educatiei "Nu neaparat pentru că ne dorim să luăm această masură. Într-un fel, ca o sancțiune pentru cei care doresc să-și susțină examenul de definitivat."
Elevii vor avea și ei parte de schimbari. Repartizarea clasei a noua învățământului gimnazial nu mai este pe placul noii conduceri a Educației. Prin urmare, Ecaterina Andronescu modifica legea, astfel încât clasa a noua revine, din nou, învățământului liceal."
ECATERINA ANDRONESCU, ministrul Educatiei "Nu avem infrastructura pregatită pentru a face transferul clasei a noua, către școala gimnazială."
Profesorii care nu au promovat examenul de definitivat nu ies din sistem. Astfel, dascalii de nota 4, vor preda în continuare limba româna ori matematica. Legea le permite cadrelor didactice, care nu promoveaza din prima, să repete definitivatul, până la 7 ani la rând.
Examenul național de bacalaureat 2025 a început cu proba scrisă la Limba română, obligatorie la toate profilurile. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, au fost organizare 447 de centre de examen în toată țara, iar numărul candidaților înscriși este de 108.000. Pentru rezolvarea subiectelor au fost prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.
"Un copac, o șansă la un viitor mai verde"! Asociația "Butoiașul cu Zâmbete a lansat un un proiect de responsabilitate socială corporativă prin care pomii și copacii vor prinde rădăcini în curțile școlilor din România.
Festival-concurs dedicat muzicii, organizat de Școala Atlas, sâmbătă, la Casa de Cultură a Studenților din București! La festivalul-concurs ”Festum Primavaere”, s-au înscris peste 300 de elevi de la școlile din Capitală, la secțiunile incluse în program.
La ora actuală, aproape o treime dintre școlile din România au catalog electronic, a declarat ministrul Educației, Daniel David. Ministerul Educației definitivează un proiect, astfel încât, catalogul electronic să fie implementat...
Trei elevi au fost eliminați de la proba de matematică a Evaluării Naționale, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Elevii au fost descoperiți, joi, cu telefoane mobile în sala de examen, lucru...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019